Nicoleta Dumitrescu

La cât de multe inițiative, proiecte și experimente a avut parte țărișoara asta, venite de la cei care s-au aflat la putere, pesemne că de primul consilier onorific cu inteligență artificială din lume, ION- un fel de mână dreaptă a fostului premier liberal Nicolae Ionel Ciucă, pe vremea când acesta a inaugurat prima parte a ”rotativei” la guvernare cu încă partenerii de acum, cei de la PSD – nu prea își mai aduce aminte multă lume și, de fapt, nici nu se mai știe prea exact dacă mai există. Cine a fost, însă, ION la vremea lansării lui, cu surle și tobe?! Acesta a avut rolul declarat de a ajuta Guvernul să primescă, în timp real, opiniile românilor, pentru ca ulterior să informeze reprezentanții guvernamentali despre problemele și dorințele acestora.
Lansat cu mare tam-tam la Palatul Victoria, pe data de 1 Martie 2023, robotul ION – care ar fi putut să realizeze ceea ce nicun om nu poate să facă, respectiv să-i asculte pe români și să îi reprezinte în fața Guvernului României – a cam fost lăsat în plata Domnului, dovadă că de acesta nu s-a auzit mai deloc de când a devenit premier Marcel Ciolacu. Totuși, deși inițiativa pare rămasă un simplu experiment, recent, Ministerul Digitalizării a anunțat că o echipă de cercetători lucrează – și încă pro bono!- la îmbunătățirea acestui proiect, pregătind chiar versiunea ION 2.0, care va opera ca un funcţionar public virtual, versiune ce ar putea fi lansată chiar în acest an.
Iar dacă, deocamdată, candidații care se întrec să ocupe, la alegeri, diverse poziții prin stat, vor să pară care mai de care mai… inteligenți, dând de înțeles că dețin cheia rezolvării la toate problemele țării și ale poporului, putem bănui că un Ion 2.0 sau 3.0 la Guvern sau la Cotroceni le-ar putea fi chiar de folos! De pildă, Ionii artificiali ar putea ține minte când și cu ce ocazie s-a promis un lucru, dar, mai ales, dacă o anumită problemă ține de un domneiu sau altul de competență.
Și, poate, astfel, s-ar înțelege ceva mai clar și exagerările unor candidați care se întrec să păcălească electoratul cu promisiuni de genul: construcții de case ieftine, amenajări de drumuri și autostrăzi, scutiri de taxe și impozite, acordarea de facilități și câte altele în lună și în stele!Deși, dacă ne gândim mai bine, pare că mai degrabă unii dintre politicieni s-au transformat ei înșiși în… roboți! Altfel nu se explică de ce în fiecare campanie electorală aceștia repetă aceleași și aceleași promisiuni, spuse cu același patos și cu alte și alte prilejuri. E drept că se bazează și pe uitarea omenească a alegătorilor, cu votul cărora își pot vedea împlinite visurile de mărire. Așa că, deocamdată, e din nou liber la promisele râuri de lapte și miere care riscă să inunde România și viețile românilor!