• Au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 22.000 de lei

F.T.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 octombrie) zeci de polițiști de la Băicoi, Slănic și Plopeni au desfășurat o acțiune pe raza comunei Scorțeni și a orașului Băicoi, pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publieă. În activitățile desfășurate au fost angrenați și oameni ai legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. După cum informează IPJ Prahova, „pe parcursul activităților derulate, au fost legitimate peste 130 de persoane și au fost verificate peste 70 de vehicule. 40 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și doi cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a normelor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru nerespectarea altor dispoziții legale. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate s-a ridicat la aproximativ 22.500 de lei. (…)”.