V.S.

”Dimensiunea europeană a lui Vlad Țepeș”, un proiect inițiat de Societatea Cultural-Istorică Mihai Viteazul din Ploiești, a fost unul dintre subiectele prezentate și dezbătute vineri, 18 octombrie, de prof. Carmen Băjenaru (Colegiul Național I. L. Caragiale) și colegii profesori de istorie din județul Prahova, în cadrul activității metodice și ședinței Societății de Științe Istorice din România – Filiala Prahova, derulate la Casa Corpului Didactic.

Cercetările derulate în ultimii ani în sudul Italiei, privind prezența voievodului Vlad Țepeș în localități precum Napoli sau Gaeta – unde există chiar și înscrisuri care așteaptă să fie descifrate și un mormânt misterios în Complexul Monumental Santa Maria la Nova din Napoli sau Turnul Transilvania al Cetății Gaeta – au fost prezentate profesorilor de istorie și au stârnit interesul tuturor participanților.

Reamintim că, la începutul lunii octombrie, la Acerenza, Gaeta și Napoli s-a încheiat cea de-a treia etapă a proiectului ”Dimensiunea europeană a lui Vlad Țepeș”, derulat de Societatea Cultural-Istorică Mihai Viteazul din Ploiești, un proiect dedicat cercetărilor efectuate atât în Italia, cât și în România, în legătură cu ultima parte a vieții a celui mai cunoscut domnitor român în lume – Vlad Țepeș.