Pensionarii cu venituri mai mari de 3.500 de lei, obligaţi să înapoieze autorizaţiile de călătorie gratuită!

Nicoleta Dumitrescu

La Ploiești, recalcularea pensiilor face ”victime”, în sensul că majorarea pensiilor de la 1 septembrie a.c. îi taie pe unii dintre pensionari de pe lista facilităților acordate la călătoria cu mijloacele de transport în comun din municipiu. Astfel, cei care în urma recalculării pensiilor au acum venituri de peste 3.500 de lei – limita până la care pensionarii ploieșteni pot beneficia de gratuitate la transportul în comun, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Ploiești intrată în vigoare cu data de 1 aprilie 2024 – trebuie să predea autorizația de călătorie gratuită. Precizarea menționată a fost făcută publică și de către conducerea TCE Ploiești, prin intermediul unui anunț, pensionarilor din oraș fiindu-le aduse la cunoștință următoarele: ”În atenția pensionarilor cu domiciliul în municipiul Ploiești, care dețin autorizații gratuite de călătorie. Având în vedere majorarea pensiilor din ultima perioadă, cât și modificarea pragului de impozitare a pensiilor, modificare care a condus la o majorare a valorii nete a pensiilor încasate, vă informăm că autorizațiile de călătorie gratuite, deținute de către pensionarii care depășesc plafonul de 3.500 lei net, devin nule. Valoarea pensiei maximă eligibilă pentru acordarea gratuității este de 3.500 lei net, conform HCL 503/2015 cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, pensionarii care se află în această situație sunt rugați să predea autorizațiile de călătorie gratuite, în cel mai scurt timp, la oricare punct de lucru al societății. În caz contrar, în situația unui control TCE, veți suporta rigorile legii”. Așa cum am aflat de la conducerea TCE Ploiești, deja unii dintre pensionari au predat documentele în baza cărora puteau călători cu mijloacele de transport în comun fără să plătească.”Deja, unii dintre pensionari, de ordinul zecilor, s-au conformat.
Decizia predării acestui tip de legitimație, însă, nu este o noutate, acest lucru fiind valabil de fiecare dată când intră în vigoare noi majorări de pensii. Cei care nu se conformează pot fi depistați în timpul controalelor efectuate pe mijloacele de transport în comun și riscă să fie sancționați pe loc sau în termen de 48 ore cu bilet de suprataxă în valoare de 25 lei/bilet sau cu amendă de 100 de lei”, ne-a declarat, ieri, directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, care ne-a precizat că, la nivelul municipiului reședință de județ sunt peste 22.000 de beneficiari de autorizație de călătorie gratuită, reprezentând pensionari cu pensii mai mici de 3.500 de lei și persoane în vârstă, de peste 65 de ani- femei, și 70 de ani bărbați, fără venituri. De adăugat, totuși, că de mențiunea privind obligativitatea predării autorizației de călătorie gratuită, în caz de majorare a veniturilor, aveau cunoștință pensionarii ploieșteni chiar de la intrarea în posesie a documentului, întrucât acest lucru este trecut chiar pe verso-ul autorizației de călătorie gratuită: ”Prezenta autorizație este valabilă: pentru pensionarii cu pensii până la 3.500 de lei și persoane fără venituri cu vârsta peste 65 de ani femei și 70 de ani bărbați, cu domiciliul în Ploiești; pe toate traseele regulate aferente rețelei de transport a S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești; însoțită de actul de identitate și cuponul de pensie. Prezenta autorizație își pierde valabilitatea iar titularul este obligat să o predea la sediul TCE, atunci când: valoarea pensiei titularului este mai mare de 3.500 de lei; titularul nu mai are domiciliul în Ploiești”.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Ploiești, de la 1 aprilie a.c, plafonul până la care pensionarii pot beneficia de gratuitate la călătoria cu mijloacele de transport în comun a crescut de la 2.500 de lei, cât era inițial, la 3.500 de lei, de această facilitate beneficiind și persoanele în vârstă fără venituri, femei peste 65 de ani și bărbați – 70 de ani. Pentru a intra în posesia documentului, toate persoanele menționate trebuie să se adreseze TCE Ploiești cu o cerere, însoțită de o serie de documente, respectiv decizie de pensionare / cupon pensie din luna anterioară solicitării autorizației de călătorie gratuită original și copie; buletin / Carte de identitate – original și copie, precum și o declarație pe propria răspundere, din care să reiasă că nu dețin și alte venituri care să depășească limita de acordare a gratuității de până la 3.500 lei inclusiv. ”Cunoscând dispozițiile Codului Penal, cu privire la falsul în declarații, declar că nu dețin și alte venituri care să depășească plafonul de referință de 3.500 de lei, stabilit prin HCL 66/28.03.2024, respectiv că am o pensie lunară mai mică sau egală cu 3.500 de lei, conform documentelor anexate (decizie de pensie sau cupon de pensie); nu am o sursă de venit proprie, nu desfășor activități remunerate de stat sau de agenți economici, nu obțin alte drepturi bănești mai mari de 3.500 de lei/lună”, se regăsește, expres, în declarația pe proprie răspundere pe care trebuie să o completeze pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 3.500 de lei, o declarație pe proprie răspundere dând inclusiv persoanele în vârstă fără venituri. ”Autorizațiile de călătorie gratuită au valabilitate 1 an de zile de la data emiterii acestora. După expirarea termenului de valabilitate, pensionarii au obligația preschimbării autorizațiilor de călătorie gratuită. Acestea se pot elibera de la orice tonetă, inclusiv la Casieria Colectoare a societății din strada Găgeni nr. 88”, se arată în anunțul referitor la eliberarea documentelor de călătorie în cazul pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu suma de 3.500 de lei, în cazul persoanelor în vârstă, fără venituri,anunțul fiind diferit: ”Autorizațiile de călătorie gratuită au valabilitate 1 an de zile de la data emiterii acestora. După expirarea temenului de valabilitate, persoanele cu vârste de peste 65 de ani femei / 70 de ani bărbați fără venituri au obligația preschimbarii autorizațiilor de călătorie gratuită. Acestea se pot elibera numai la Casieria Colectoare a societății din strada Găgeni nr. 88, pentru verificarea persoanelor în cauză în baza de date ANAF”.
De adăugat că pe lângă ploieștenii menționați, respectiv pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 3.500 de lei sau cei în vârstă fără venituri, și alte categorii de persoane, cu domiciliul în Ploiești,au parte de facilități la călătoria cu mijloacele de transport ale TCE. Este vorba despre: veteranii de război, văduvele de război, deținuții politici, deportații politici, eroii martiri și luptători în revoluție, urmașii eroilor martiri, cetățeni de onoare ai municipiului Ploiești, care beneficiază, cu toții, de abonament pe toate traseele, gratuit 100%.

Modalitate nouă de plată pentru decontarea abonamentelor de călătorie destinate studenților de la UPG

O altă categorie de persoane care, de asemenea, beneficiază de facilități, sunt elevii și studenții. Astfel, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, beneficiază de gratuitate la transportul public local de călători pe tot parcursul anului școlar, în baza unei autorizații de călătorie gratuită, valabilă pentru întreg anul școlar. Totodată, și studenții înmatriculați în cadrul unei instituții de învățământ superior de stat pot achiziționa un titlu de călătorie, decontarea în procent de 90% sau integrală, după caz, urmând să se facă de către instituția de învățământ superior de stat pentru fiecare student, în baza documentelor de transport prezentate de aceștia.

În ultimul caz, recent, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a anunțat că sprijină studenții și în 2024, cei care studiază aici putând beneficia în continuare de reducerile la transportul în comun, conform legii, printr-o nouă procedură. ”UPG Ploiești va deconta 90% din costul abonamentului, sau chiar integral în cazuri speciale, pe baza documentelor de transport și plată prezentate. Cum funcționează? Achiziționați abonamentul la tariful redus pentru studenți. Păstrați documentele de transport și plată și depuneți-le la Biroul Social al UPG și veți primi banii înapoi cât mai curând. Pentru cine sunt valabile reducerile? Pentru studenți la zi cu vârsta sub 30 de ani. Reducere de 90% pentru toți studenții. Reducere 100% pentru studenții orfani, cei din centre de plasament sau aflați în îngrijirea asistenților maternali”, se arată în anunțul universității ploieștene.