Sfântul Mucenic Luchian s-a născut din părinți nobili, în cetatea Samosata (Siria). Rămas orfan la vârsta de 12 ani, și-a dăruit averea săracilor.
De tânăr se hrănea doar cu pâine și apă o dată pe zi, iar uneori nu gusta nimic toată săptămâna. Datorită învățăturii și sfințeniei sale a fost hirotonit preot în Antiohia. A îndreptat multe texte evreiești, pe care ereticii le strâmbaseră.
Sfântul Luchian s-a aflat pe lista celor pe care împăratul Maximian dorea să-i omoare în vremea persecuțiilor. În timp ce era adus spre a fi judecat, convertește la creștinism 40 de soldați, persoane care vor primi moarte mucenicească. Sfântul Luchian a fost aruncat în temniță și supus regimului de exterminare prin înfometare.
Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, au venit câțiva creștini în temnița unde era prezent Sfântul Luchian cu pâine și vin. Când aceștia l-au întrebat unde anume să pună pâinea și vinul pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, acesta le-a raspuns: «Pe pieptul meu să le puneți și va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu». Și așa s-a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în temniță, pe pieptul sfântului. A doua zi de la acest minunat eveniment, a trecut la cele veșnice.
Pe mormântul Sfântului Luchian, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică.