V. S.
Bustul poetului național Mihai Eminescu a fost dezvelit vineri, 11 octombrie, în comuna Aluniș, în prezența elevilor celor două școli din localitate, a primarului comunei – Iulian Cristian Bîgiu, a președintelui fondator al Societății Cultural-Istorice Mihai Viteazul – Mircea Cosma, a primarilor Daneluș Costea (Slănic), Adrian Dumitru (Blejoi), Florin Pelin (Tomșani), Nicolae Negoițescu (Gornet), a coordonatorului Programului „Prahova Centenar” – Andrei Țurcanu și, nu în ultimul rând, a fostului consilier local ploieștean Constantin Popa, fiu al satului Aluniș.
A fost o altă zi importantă pentru comunitate, după ce joi, 10 octombrie, s-a inaugurat podul peste pârâul Aluniș, refăcut cu fonduri din Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, de altfel primul proiect finanțat din acest program care a fost finalizat înainte de termen, în județul Prahova.