N.D.

Simona –Maya Teodoroiu, deputat PSD de Prahova, s-a stins din viață marți seară, anunțul fiind făcut de către colegii săi de partid prahoveni, prin intermediul paginilor de socializare. ”Cu profund regret am aflat de trecerea în neființă a colegei noastre, Simona-Maya Teodoroiu, deputat PSD Prahova. Maya a fost o persoană deosebită, apreciată de toți cei care au avut ocazia să o cunoască și să lucreze alături de ea. Familiei îndurerate îi transmit sincere condoleanțe și îi doresc putere în aceaste momente dificile. Suntem alături de voi cu sufletul și vă împărtășim durerea!”, a transmis președintele Organizației Prahova a PSD, Virgiliu Daniel Nanu. „Cu profundă tristeţe şi durere, ne luăm rămas bun de la o colegă deosebită – Simona-Maya Teodoroiu, care a fost nu doar un exemplu de profesionalism, dar şi un om cald, empatic şi mereu dedicat celor din jur. Trecerea sa în nefiinţă lasă un gol imens în sufletele noastre, dar amintirea ei va rămâne vie prin tot ce a realizat şi prin bunătatea de care a dat dovadă. Odihnească-se în pace şi fie ca lumina pe care a adus-o în vieţile noastre să dăinuie pentru totdeauna! Sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, a scris și senatorul PSD de Prahova, Laura Moagher, mesaje similiare fiind transmise și de ceilalți colegi parlamentari prahoveni. Simona-Maya Teodoroiu a fost aleasă deputat în anul 2020, după ce a candidat pe listele PSD din județul Prahova. Născută pe data de 9 iulie 1969, aceasta era de profesie jurist. A fost judecător al Curţii Constituţionale- între februarie 2015 şi iunie 2019 – şi agent Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020.