F.T.

În contextul în care în perioada octombrie – decembrie se va desfăşura o nouă sesiune de admitere la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, reprezentanţii instituţiei precizează într-un comunicat de presă că instituţia are alocate 300 de locuri, respectiv 275 pentru calificarea „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” şi alte 25 pentru calificarea „maistru militar auto”.
Dintre acestea, candidaților de etnie romă le sunt alocate două locuri la specialitatea „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă”. După cum precizează purtătorul de cuvânt al instituţiei – plutonier adjutant şef Viorela Nicolescu Sava – «recrutarea candidaţilor se asigură de către structurile de resurse umane ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, strict în raport cu domiciliul înscris în cartea de identitate a candidatului, până la data de 06 octombrie 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică).
Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare se va efectua până la data de 24 octombrie 2024, iar proba de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 01 – 06 noiembrie, la sediul școlii. În ceea ce priveşte examenul de evaluare a cunoștințelor, acesta se va desfăşura în data de 09 noiembrie 2024, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice, la sediul instituției. Examinarea medicală se va realiza după organizarea probei scrise, în perioada 13 noiembrie – 23 decembrie 2024, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale. Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unității și se postează pe site-ul oficial, până la data de 24 decembrie 2024». Mai multe detalii privind sesiunea de admitere pot fi găsite pe site-ul școlii, respectiv https://www.scoaladepompieri.ro/admitere.htm.