F.T.

Ieri, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au desfășurat o razie de amploare în orașul Plopeni și în comuna Valea Călugărească, pentru combaterea faptelor cu violență.
În acest context, potrivit poliţiei prahovene, oamenii legii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, ordine publică, rutieră şi investigații criminale, sprijiniți de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și de cei ai Grupării Mobile «Matei Basarab» Ploiești, au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, precum și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Nu în ultimul rând, «poliţiştii au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și punere în circulație de produse contrafăcute și furt calificat, în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești», a mai precizat IPJ Prahova.