Luiza Rădulescu Pintilie
Mi-am ascuns de mult timp anotimpurile în suflet,
Ca să le apăr de vreme și vremuri,
Ca să nu pierd nimic din știutele chipuri
Și să le-aud, mult mai clar, glasul topit în argintate alămuri.
Mi-am ascuns de mult timp anotimpurile în suflet,
Așezând în al destinului unic portret,
Primăveri cu al frunzelor verzi dulce freamăt,
Veri cu apusuri galbene-violet,
Tomnatice melancolii de sonet
Și zăpezi căzute blând, într-un regal menuet.
Printre ele- anotimpul destinului meu:
Răsărit înrourat și al cerului frumos curcubeu
Căutări și-al găsirii de sine trofeu;
Viață, taină și credință în Dumnezeu.
Ne-ncearcă mereu dorul unui alt anotimp,
Alergăm nebunește într-un amețitor contratimp;
Strângem, pierdem, visăm și ne risipim
Uitând prea des, mult, mult prea des, să trăim.
Port de mult timp anotimpurile în suflet,
Așezate în al destinului unic portret,
Primăveri cu al frunzelor verzi dulce freamăt,
Veri cu apusuri galbene-violet,
Tomnatice melancolii de sonet
Și zăpezi căzute blând, într-un regal menuet.
Peste toate – anotimpul destinului meu:
Răsărit înrourat și al cerului frumos curcubeu
Căutări și-al găsirii de sine trofeu
Viață, taină și credință în Dumnezeu.
Voi purta totdeauna cinci anotimpuri în suflet,
Așezate în al destinului unic portret
Primăveri cu al frunzelor verzi dulce freamăt,
Veri cu apusuri galbene-violet,
Tomnatice melancolii de sonet
Și zăpezi căzute blând, într-un regal menuet,
Iar peste toate – anotimpul destinului meu;
Refugiu pentru cine am fost, cine sunt și cine rămân eu.
Viață, taină și credință în Dumnezeu.
(12 septembrie 2024)
