Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduita de Biserica iîn amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediata. La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii.
Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: «O vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?» Iar Epifanie a zis: «O văd, Părinte, și mă minunez!».
Și s-au auzit atunci graiurile cele cu umilință ale rugăciunii ei către Mântuitorul: «Împărate ceresc, primește pe tot omul ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce Te proslăvesc pe Tine și rugăciunile celor care cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; și făgăduințele lor le primește și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește». Între toți sfinții care s-au arătat în biserică împreună cu Maica Domnului, doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul, că altul mai mare decat el nu s-a născut între cei născuți din femeie, și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus și care s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amândoi, Fecioara Maria i-a luat cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe unii ce au multă îndrăzneală către Hristos, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea stăruitoare. Acesta este evenimentul pe care îl prăzanuiește Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoință și rugăciune, putem primi și noi, în greutățile vieții noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.