Potrivit unei informări a Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti, la sfârșitul săptămânii, unei patrule a instituţiei i-a atras atenţia un tânăr care se plimba singur în fața Sălii Sporturilor „Olimpia“ din Ploiești, mai ales că acest lucru se întâmpla noaptea.
Concret, potrivit unui comunicat al grupării de jandarmi ploieştene, „în noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 septembrie), în jurul orei 02.00, în momentul în care oamenii legii au dorit să-l legitimeze, tânărul le-a spus că nu are niciun document asupra sa. Jandarmii l-au controlat corporal, context în care au descoperit că acesta avea agățat de centura pantalonilor un cuțit vânătoresc, cu lama de 18 cm, pe care-l purta în teacă, faptă ce contravine art. 372 din Codul Penal privind «Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase». Tânărul le-a mărturisit jandarmilor că și l-a achiziționat de curând, în urma unui conflict verbal cu o persoană necunoscută, cu scopul de a se apăra. De asemenea, le-a mai precizat că a împlinit 17 ani în luna august (…).
La fața locului a fost chemat și tatăl adolescentului, care avea cunoștință de faptul că fiul său își achiziționase respectivul cuțit, susținând, la rându-i, că era doar pentru autoapărare.
Jandarmii Grupării Mobile Ploiești au înaintat actele de sesizare a organelor de urmărire penală (poliţiei – n.n.), împreună cu cuțitul depistat asupra minorului”.
(Foto – Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti)