Secţia de baschet a clubului ploieștean va activa în sezonul 2024-2025 sub denumirea CSM BBA Petrolul Ploieşti, ca urmare a asocierii cu Bucharest Basketball Academy, cea mai nouă şcoală de baschet din Capitală, care îşi propune ca, în următorii 5 ani, să aibă în pregătire nu mai puţin de 1000 de copii!
Parteneriatul îi asigură secţiei de baschet a CSM Ploieşti un suport financiar pentru noul sezon, precum şi alte facilităţi cum ar fi posibilitatea de a folosi, gratuit, baza sportivă BBA Arena din incinta Romexpo Bucureşti şi a beneficia de serviciile personalului academiei – antrenori de baschet, antrenori strenght & conditioning, antrenori individualizare, psiholog sportiv, fizioterapeut şi kinetoterapeut.
Recomandat de cele 8 titluri naţionale cucerite în ultimii doi ani la nivel juvenil, Ionuţ Ivan este coordonatorul academiei, care în acest moment de început are un staff format din Ignacio „Nacho” Benitez (fost antrenor în cadrul Real Betis) şi de foştii baschetbalişti Iulian Orbeanu şi Vladimir Biasutti.