V. Stoica

O nouă contestație, depusă de Asocierea Acvatot-Coni, lovește în plin procedura de achiziție a lucrărilor de conectare a așa-zisei ”rețele inteligente” de gaze de pe Valea Slănicului la sistemul național de gaze naturale! În contestația înregistrată deja la CNSC se aduc acuzații grave autorității contractante – Consiliul Județean Prahova.Asta după ce autoritatea contractantă – Consiliul Județean Prahova, instituție la conducerea căreia se află aceeași clică a lui Iulian Dumitrescu (cel puțin până la finalul lunii octombrie) – a fost obligată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor să reanalizeze oferta depusă de asocierea Acvatot-Coni în cadrul licitației organizate pentru încheierea unui contract de proiectare și execuție lucrări de conectare a ”rețelei inteligente” de gaze de pe Valea Slănicului la sistemul național de gaze naturale.
Însă, așa cum descriu situația reprezentanții firmei Acvatot, în noua contestație depusă la CNSC, CJ Prahova a respins din nou oferta asocierii Acvatot-Coni ca ”neconformă și inacceptabilă”. În noua plângere transmisă Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, asocierea de firme respinsă a doua oară de comisia de evaluare a CJ Prahova arată că ”la data de 02.09.2024, am primit Solicitarea de clarificări nr. 21.302/02.09.2024, prin care autoritatea contractantă ne-a solicitat clarificări cu privire la propunerea tehnică. În urma evaluării răspunsurilor la solicitarea de clarificări, a fost emis Raportul procedurii nr. 22296/12.09.2024, prin care oferta noastră a fost respinsă, fiind declarată neconformă și inacceptabilă. Prin comunicarea nr. 22297/12.09.2024, ni se aduce la cunoștință motivul concret prin care comisia de evaluare a hotărât respingerea ofertei noastre”.
După enumerarea tuturor clarificărilor, asocierea prezintă și analize punctuale privind concluziile care au determinat CJ Prahova să respingă din nou oferta asocierii Acvatot-Coni: ”În fapt, critica autorității contractante se rezumă la faptul că, în cadrul propunerii noastre tehnice, nu a regăsit toate activitățile etapei de proiectare. Acest aspect nu a fost semnalat în solicitările de clarificări, subiectul fiind faptul că «nu au fost prezentate rezultatele obținute pentru toate etapele fazei de proiectare». De altfel, este o practică a autorității contractante să întrebe altceva decât ceea ce o interesează și apoi să critice faptul că nu a primit răspunsul corect și, în plus, să ne și descalifice pe acest motiv”.
Într-o altă analiză a contestatorilor, Consiliul Județean Prahova este acuzat de ”abuz” deoarece a refuzat să accepte persoanele desemnate pentru poziția de instalator proiectare PGT fiindcă ”dețin în cadrul firmei alte poziții decât cele solicitate de către autoritatea contractantă”.

„Rea voință și formalism excesiv”

În contestația depusă la CNSC, se arată că ”autoritatea contractantă a dat dovadă de rea voință și formalism excesiv, neavând nicio intenție să permită o competiție reală, singurul gând, de la lansarea licitației, fiind acela de a rămâne în evaluarea financiară un singur ofertant – AVI PROD GRUP SRL” (n.n. – firma care a introdus conductele care formează rețeaua de gaze de pe Valea Slănicului). Și contestatorul ACVATOT vine cu alte acuzații: ”O autoritate contractantă diligentă și cu respect față de banul public, pentru a asigura competiție, ar fi lăsat în evaluarea financiară cel puțin doi ofertanți, mai ales după ce a deschis oferta financiară a AVI PROD GRUP SRL și a constatat că aceasta este de 99,2% din valoarea estimată. Dar, care ar fi fost probabilitatea ca un alt ofertant să aibă o ofertă mai mare decât aceasta? Pentru acest motiv, autoritatea contractantă a făcut tot ceea ce i-a stat în putere să ne descalifice, mai ales că ne-am câștigat dreptul de a ne afla în această poziție tot printr-o contestație, după ce AVI PROD rămăsese singurul ofertant admis”.
La finalul noii contestații de 27 de pagini, înregistrată pe 23 septembrie la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Acvatot cere obligarea autorității contractante la anularea raportului procedurii nr. 22296/12.09.2024 și a tuturor documentelor emise în baza acestuia și, în plus, să dispună măsuri de remediere astfel încât procedura de achiziție să fie reluată și să fie reevaluate toate răspunsurile la solicitarea de clarificări transmise în SEAP.