Fondurile de Pensii Private din România au înregistrat o creștere semnificativă a activelor și a numărului de participanți în prima jumătate a lui 2024. La finalul lunii se înregistra o acumulare de active în valoare de 148,6 miliarde de lei, potrivit unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citat de tvrinfo.
Aceasta reprezintă o creștere de 30% față de aceeași perioadă a anului 2023 și o creștere de 13% comparativ cu luna decembrie 2023. Numărul participanților înscriși la cele 17 fonduri de pensii private din România a ajuns la 8,98 milioane la 30 iunie 2024, în creștere față de 8,86 milioane la finalul anului anterior. Din totalul participanților, 8,22 milioane sunt înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat (Pilonul II), care a gestionat active în valoare de 143,3 miliarde de lei la sfârșitul primului semestru din 2024.
În ceea ce privește contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat, acestea au atins 8,44 miliarde de lei în primele șase luni ale anului 2024, în creștere cu 34% față de aceeași perioadă a anului trecut. Contribuția medie a participanților cu contribuții virate în luna iunie 2024 a fost de 383 de lei per participant, comparativ cu 276 de lei la sfârșitul anului 2023.
Investițiile fondurilor de pensii private continuă să se concentreze în principal pe titluri de stat, care reprezentau 64,3% din portofoliu la sfârșitul lunii iunie 2024, în ușoară scădere față de 66,4% la finalul anului precedent. În același timp, investițiile în acțiuni au crescut, reprezentând 25,3% din totalul activelor. Printre companiile în care fondurile de pensii au investit se numără Banca Transilvania, OMV Petrom, Hidroelectrica și Romgaz.
Rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pensii private a fost de 7,31% în iunie 2024, în ușoară scădere față de sfârșitul anului anterior, când era de 7,39%.
În ciuda acestei ușoare scăderi, fondurile de pensii private au continuat să ofere performanțe solide, iar valoarea medie a activului unui participant a crescut cu 27,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 17.602 lei.
Raportul ASF subliniază că scăderea inflației la sfârșitul lui 2023 și începutul lui 2024 a permis băncilor centrale să adopte politici monetare mai relaxate, contribuind la performanța piețelor financiare.
Cu toate acestea, incertitudinea privind evoluția economiilor globale și a politicilor monetare rămâne ridicată. Politica investițională a fondurilor de pensii private din România rămâne concentrată pe piața financiară locală, cu o pondere majoritară a investițiilor în instrumente cu venit fix (69% din portofoliu).
Acțiunile reprezintă 25% din investiții, o tendință care reflectă diversificarea și adaptarea la condițiile pieței. În prima jumătate a anului 2024, fondurile de pensii private au efectuat plăți în valoare de 577 milioane de lei către 29.055 de participanți și beneficiari.
Această creștere a activelor și a numărului de participanți confirmă relevanța și importanța fondurilor de pensii private în asigurarea unui venit suplimentar la pensionare pentru milioane de români.