F.T.

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în primele patru luni ale anului curent, în Prahova, 104 societăți comerciale au solicitat și au obținut intrarea în insolvență, în creștere cu peste 7 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut.
La nivel național, datele ONRC arată că numărul societăților care au fost supuse acestei proceduri judiciare a scăzut cu 21, 78 la sută ( de la 3.833 în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie, la 2.998 în patru luni scurse din acest an), Prahova regăsindu-se, astfel, alături de alte cinci județe – Teleorman, Dâmbovița, Vrancea, Neamț și Iași – printre puținele unde se înregistrează o tendință opusă trendului național, adică de scădere a numărului de firme intrate în insolvență.
În schimb, la capătul opus se regăsesc unele județe – Giurgiu și Gorj – unde procentul insolvențelor a scăzut simțitor, respectiv cu peste 40 la sută !
Procedura insolvenței poate fi iniţiată de către debitor, pentru a se proteja de eventuale pretenții venite din partea creditorilor , precum și în perspectiva reorganizării activității, în încercarea de a evita falimentul.
De asemenea, legea mai prevede ca procedura să fie întocmită de către un administrator special, împreună cu creditorii. Studiile de până acum au demonstrat că, în cazurile în care planul de reorganizare este bine conceput, acesta poate reprezenta salvarea firmei, reorganizarea activității având de regulă succes în peste 40 la sută dintre cazuri.