Petre Apostol
De un singur sezon a avut nevoie echipa de volei Tricolorul LMV Ploieşti să ajungă la nivel european. După ce a promovat în stil mare, în sezonul 2014-2015, fără să cedeze vreun set, echipa ploieşteană s-a situat pe locul al cincilea la finalul primului an competiţional în elita voleiului românesc, obţinând calificarea în Cupa Challenge, cea de-a treia întrecere ca valoare la nivel european.
Pornind cu paşi mici, singurul club cu finanţare 100% privată din voleiul masculin românesc şi-a atins obiectivele, readucând oraşul Ploieşti pe harta acestei discipline sportive la nivel continental, după destrămarea legendarei echipe CS Petrom, în 2006.
Clubul Tricolorul LMV Ploieşti a fost fondat în anul 2007 de către foşti jucători de volei, concurând la nivel de veterani, atât la feminin, cât şi la masculin, fiind printre primele organizaţii de acest fel din România care au participat la competiţii internaţionale. Iar în anul 2012 aceştia au luat decizia de a înfiinţa şi o echipă de seniori.
După un prim an de tatonare, în care a fost printre protagonistele eşalonului secund, pierzând, însă, în primul tur în playoff, echipa ploieşteană a ajuns deja la turneul de promovare în al doilea sezon, care a avut loc la Caransebeş. Atunci, Tricolorul LMV a ratat promovarea pentru un singur punct, după ce se afla pe primul loc cu o etapă rămasă de disputat, Steaua şi Banatul Caransebeş avansând în Divizia A1, deşi ploieştenii îi învinseseră cu 3:1 pe jucătorii formaţiei gazdă.
A urmat sezonul perfect în divizia secundă, pornind cu obiectivul clar de a promova, pe care l-a îndeplinit cu brio, la finalul turneului de promovare disputat chiar la Ploieşti.
În sezonul anterior, Tricolorul LMV a încheiat faza preliminară pe locul 6, cu 33 de puncte în cele 22 de etape programate, înregistrând 10 victorii (una în tiebreak) şi 12 înfrângeri (4 în tiebreak). Apoi, în playoff, a depăşit, în primul tur, pe CS Unirea Dej, cu scorul de 2-1 la general, iar în ultima fază, în duelul pentru locul al cincilea, a învins pe CSM Bucureşti, cu scorul general de 3-1.
Titlul de campioană a fost adjudecat, în premieră, de SCM U Craiova, care a învins pe Volei Municipal Zalău în finală, iar medaliile de bronz au fost adjudecate de CS Arcada Galaţi, care a câştigat duelul cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.
A retrogradat Dinamo Bucureşti, în vreme ce Tomis Constanţa s-a retras din campionat. La turneul de promovare, disputat la Bacău, Steaua Bucureşti şi Ştiinţa Bacău au ocupat primele poziţii, avansând în primul eşalon, devansând pe CSU Vest Timişoara şi CSM Câmpia Turzii.
Federaţia Română de Volei a stabilit deja programul competiţional pentru sezonul viitor, Divizia A1 urmând să debuteze pe 8 octombrie 2016. Astfel, conform tragerii la sorţi a numerelor pentru Tabela Berger, sistem după care se alcătuiesc etapele din campionat, programul echipei Tricolorul LMV Ploieşti pentru sezonul următor, în tur, ar fi următorul:
Etapa I: Volei Club Caransebeş (acasă)
Etapa a II-a: VCM LPS Piatra Neamţ (deplasare)
Etapa a III-a: Ştiinţa Bacău (acasă)
Etapa a IV-a: Ştiinţa Explorări Baia Mare (deplasare)
Etapa a V-a: Volei Municipal Zalău (acasă)
Etapa a VI-a: Steaua Bucureşti (deplasare)
Etapa a VII-a: SCM U Craiova (acasă)
Etapa a VIII-a: CS Arcada Galaţi (acasă)
Etapa a IX-a: CS Unirea Dej (deplasare)
Etapa a X-a: Universitatea Cluj (acasă)
Etapa a XI-a: CSM Bucureşti (deplasare)
Faţă de sezonul anterior, sistemul de desfăşurare a campionatului s-a modificat, oferind şansa de a se lupta pentru titlul naţional mai multor formaţii. Astfel, după disputarea celor 22 etape programate (tur/retur), primele şase clasate vor evolua într-un mini-campionat cu 10 etape (tur/retur), în vreme ce ultimele şase formaţii din ierarhie vor juca, de asemenea, într-un mini-campionat cu 10 etape (tur/retur) pentru menţinerea în prima divizie, ultimele două echipe urmând să retrogradeze.
De menţionat că echipele vor începe faza a doua a campionatului cu punctele acumulate în prima fază.
O decizie care a stârnit multe controverse a fost ca din sezonul viitor să nu mai existe limită pentru jucătorii străini pe care îi poate avea o echipă în lot.
De asemenea, s-a mai stabilit programul şi pentru cea de-a doua competiţie naţională – Cupa României – al cărei sistem a rămas asemănător cu acela din sezonul trecut. Primele patru clasate din campionat, în sezonul precedent, sunt direct calificate în sferturile de finală.
De remarcat că pentru sezonul viitor există o echipă din eşalonul secund care a dorit să se înscrie în Cupa României, anume Dinamo Bucureşti, singura care a retrogradat din ediţia precedentă a Diviziei A1. Iar Tricolorul LMV Ploieşti va juca chiar cu învingătoarea dintre Dinamo şi Ştiinţa Bacău, care evoluează în turul preliminar.
Programul Cupei României este următorul:
Tur preliminar (se joacă în manșă unică, pe terenul primei echipe menţionate)
Știința Bacău – Dinamo București
Optimi de finală (se joacă în manșă unică, pe terenul primei echipe menţionate)
disputa 1: CSM București – Steaua București
disputa 2: învingătoarea din turul preliminar – Tricolorul LMV Ploiești
disputa 3: Unirea Dej – AS Volei Club Caransebeș
disputa 4: VCM LPS Piatra Neamț – Universitatea Cluj
Sferturi de finală (tur-retur)
disputa 5: învingătoarea disputei 3 – ACSVM Zalău
disputa 6: învingătoarea disputei 1 – Arcada Galați
disputa 7: învingătoarea disputei 4 – Știința Explorări Baia Mare
disputa 8: învingătoarea disputei 2 – SCM U. Craiova
Semifinale (tur-retur)
disputa 9: învingătoarea disputei 8 – învingătoarea disputei 6
disputa 10: învingătoarea disputei 5 – învingătoarea disputei 7
Finala (manşă unică)
învingătoarea disputei 9 – învingătoarea disputei 10
În sferturi și în semifinale se joacă tur-retur și se califică mai departe echipa care acumulează mai multe puncte pe ansamblul celor două manșe (se aplică sistemul din faza eliminatorie a cupelor europene). Se vor acorda 3 puncte pentru victorie cu 3:0 sau 3:1, 2 puncte pentru victorie cu 3:2, 1 punct pentru înfrângere cu 2:3, 0 puncte pentru înfrângere cu 0:3 sau 1:3 (exact ca în campionat).
Dacă punctajul general este 3-3 după cele două manșe, se joacă set de aur pentru stabilirea echipei calificate mai departe, indiferent de setaveraj. Astfel, dacă fiecare echipă câștigă cu 3:2 câte un meci, se joacă set de aur. Dacă fiecare echipă câștigă cu 3:0 sau 3:1 câte un meci, se joacă set de aur. Dacă o echipă câștigă cu 3:0 sau 3:1, iar cealaltă cu 3:2, prima echipă merge mai departe.














