Noțiunea de prediabet a fost pusă în discuție prima oară de către Asociația Americană pentru Diabet în 1980, pentru a evalua riscul pacienților cu glicemii crescute de a face un diabet, potrivit unui documentar prezentat de Hotnews. Prediabetul reprezintă, de fapt, o valoare crescută a glicemiei, însă până în 125 de mg/dL, valoarea insuficientă pentru a orienta pacienții către alte investigații care ar putea indica un diabet. „Probabil că prediabetul nu este văzut neapărat ca o problemă serioasă, în comparație cu alte probleme de sănătate mai presante. În timp ce diabetul este considerat o boală importantă, prediabetul ar putea fi trecut cu vederea”, a declarat prof. dr. Elizabeth Kelvin, expert în epidemiologie. Specialiștii insistă asupra evaluării regulate a glicemiei întrucât, în stadiul de prediabet, stilul de viață sănătos poate duce la scăderea glicemiei până la valori normale și la prevenția diabetului. De altfel, conform statisticilor din SUA, doar 5-10% dintre persoanele cu prediabet fac diabet. Aceasta pentru că modificările care vizează dieta, mișcarea, slăbirea și gestionarea stresului pot duce la evitarea diabetului. Câteva măsuri simple de prevenție a diabetului sunt recomandate și de Organizația Mondială a Sănătății, care menționează atingerea greutății optime, respectarea unei diete echilibrate, a unui program constant de mișcare și evitarea fumatului drept piloni importanți în prevenția diabetului.