Centrul Ploieștiului poate deveni culmea incompetenței în materie de urbanism, dacă va fi pusă în aplicare o dorință de amplasare a unei construcții imense în imediata apropiere a Parcului Mihai Viteazul, pe strada Bucegi. Această străduță din Ploiești, deja acoperită parțial de blocuri, ar putea deveni – în locul unui spațiu verde – o altă posibilitate de încălcare a propriilor prevederi ale municipalității ploieștene.
Faptul că la Ploiești s-a construit haotic și/sau din interes nu mai este o noutate, nici că Ploieștiul a devenit o struțocămilă în materie de stiluri de arhitectură. Dar să continui să vrei să emiți – într-un oraș gri și neaerisit – certificate de urbanism care pot să betoneze și mai mult un spațiu care ar trebui să fie verde, asta atinge deja limitele nefirescului sau ale incompetenței.
Culmea emiterii certificatelor de urbanism ar fi înlocuirea statuii lui Mihai Viteazul din parcul cu același nume cu o construcție cât mai înaltă, exact în mijlocul spațiului verde. Situația este incredibilă, însă, pentru că un lucru similar s-a petrecut de la sfârșitul anului trecut, prin emiterea unui certificat de urbanism în legătură cu situația unui teren aflat în intravilanul Ploieștiului, în plin centru, chiar pe o stradă care se află în imediata apropiere a Parcului Mihai Viteazul. Decembrie 2015: ca urmare a cererii adresate de SC Foroffice SRL Ploiești, înregistrată de firma respectivă în luna noiembrie, în certificatul de urbanism emis se arată că parcela situată în strada Bucegi este neconstruibilă și că, potrivit situației existente, terenul reprezintă spații verzi și alei pietonale. Mai mult, se precizează că, potrivit planului urbanistic general și al regulamentului local de urbanism, terenul respectiv – situat în strada Bucegi, la numărul 4 – se află în zona de interdicție de construire până la elaborarea unui plan urbanistic zonal sau de detaliu.
Toate bune și frumoase până în luna mai a acestui an, când lucrurile au luat o turnură ciudată: punctul de vedere al reprezentanților Primăriei Ploiești – respectiv al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană – Serviciul Autorizații Construcții – s-a schimbat radical, când aceeași firmă care a obținut în decembrie certificatul de urbanism pentru relații teren a solicitat emiterea unui alt certificat de urbanism pentru construirea unui imobil cu locuințe colective – prin urmare un bloc –, împrejmuire și branșamente la utilități. Din decembrie 2015 și până în luna mai a acestui an, situația pare să se fi schimbat radical din punctul de vedere al “urbaniștilor” de la Ploiești, pentru că – într-un punct de vedere transmis către Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios și Contracte (tot a Primăriei Ploiești), se arată că starea locului respectiv ar putea fi schimbată. Prin urmare, deși conform legislației în vigoare schimbarea destinației spațiilor verzi – indiferent de regimul juridic al acestora – este interzisă, la Ploiești lucrurile ar putea fi cu totul altfel. Și asta pentru că reprezentanții Direcției de Urbanism a primăriei spun că, după părerea lor, ar putea fi ridicat un bloc pe spațiul verde.
“Având în vedere cele prezentate, vă facem cunoscut că punctul de vedere al DGDU este pozitiv în ceea ce privește emiterea unui certificat de urbanism, respectiv autorizație de construire în scopul “Construire imobil locuințe colective, înprejmuire, branșamente utilități”, spun reprezentanții Direcției de Urbanism din Ploiești, invocând un Plan Urbanistic Zonal aprobat prin HCL 327/2007, cu valabilitate de cinci ani.
Cinci ani! Ceea ce înseamnă că PUZ-ul invocat nu mai este valabil, iar propunerea urbaniștilor ploieșteni este cel puțin discutabilă.