Luiza Rădulescu Pintilie

Înainte de a se reașeza, peste numai câteva zile, în băncile școlilor la care învață și de a reintra pe porțile grădinițelor, sute de copii din orașul Urlați au trecut, timp de opt săptămâni, în fiecare zi de marți, pragul unei școli cu totul și cu totul speciale. Este vorba despre “Școala de vară” organizată de Biserica “Sfinții Voievozi” din orașul prahovean, ajunsă la cea de-a patra ediție și în cadrul căreia copiii participanți au parcurs un interesant și amplu program educațional, cultural, sportiv, instructiv-aplicativ, liturgic și catehetic. Și este de ajuns să privești doar câteva dintre sutele- dacă nu miile- de fotografii ce au surprins momente ale întâlnirilor săptămânale ca să înțelegi de ce, în cuvântul său de mulțumire, spus cu dragoste și cu recunoștință, la închiderea cursurilor, preotul Petroniu Tănase a mărturisit: “Școala de vară a fost mai mult decât o serie de activități – a fost un loc în care s-au cultivat valori, prietenie și dragoste de Dumnezeu. A fost un timp dedicat creșterii spirituale și morale, o călătorie spre înțelegerea adevăratelor noastre chemări. Ne mândrim cu toți cei care au participat și au contribuit la crearea acestui mediu minunat”.
Fără a uita să adauge: ”Mulțumim din suflet părinților pentru încrederea acordată și susținerea continuă, copiilor pentru energia și entuziasmul lor molipsitor și, nu în ultimul rând, profesorilor dedicați, care au făcut posibil acest proiect. Prin implicarea lor, au plantat semințele educației și credinței în inimile celor mici, pregătindu-i pentru un viitor luminos”. Iar dincolo de cuvintele acestea, de fapt este adevărul că învățăturile primite chiar sub bolta sfântului lăcaș, în curtea ori în împrejurimile acestuia țin mai ales de acea școală a vieții de mare folos pentru creșterea, pentru adaptarea, pentru integrarea, pentru punerea în valoare a oricărui copil. Pentru descoperirea acelor însușiri care-l reprezintă, pentru șlefuirea și desăvârșirea lor, în lumina darurilor pe care fiecare copil le poartă înlăuntrul său și care îi pot deschide drumul pe care să meargă cu încredere, să-și desfacă aripile și să zboare cât mai înalt. Fie că au învățat să bată toaca, să picteze pietre ori să dea formă și culoare unei bucăți de hârtie, să se roage sau să aplice metode esențiale de acordare a primului ajutor și salvare a vieții, fie că au aflat despre semnificația bisericii și a veșmintelor bisericești sau au participat la competiții sportive, fie că au confecționat diverse figurine din ipsos ori au ascultat sfaturile și recomandările reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Prahova despre modul în care se pot păzi de pericole ale căror victime pot deveni cu ușurință – hărțuirea online, consumul de droguri și substanțe interzise, traficul de persoane, fie că au fost în excursie ori au descoperit bucuria de a fi împreună și valoarea prieteniei, toate acestea- și încă multe altele- fac mai mult decât de apreciat strădania tuturor acelora care au dat viață unei asemenea școli de… vacanță. În fapt, un timp petrecut frumos și cu folos deopotrivă. A spus cineva înțelept, cu multe secole în urmă, că
Dumnezeu a pus în om seminţe de toate felurile şi stă în puterea lui să le dea rod celor mai bune. Copiii trebuie, însă, îndrumați să descopere taina semințelor roditoare și sunt vrednici de toată lauda dascălii, reprezentanții diverselor instituții și autorități, voluntarii care s-au adăugat preotului Petroniu Tănase în toată această trudă pe ogorul educației și al credinței care a însemnat “Școala de vară”. De aceea, în locul oricărei alte încheieri, adăugăm cuvintele aceluiași înțelept: ”Îi spune Dumnezeu omului: te-am aşezat în mijlocul lumii ca să poţi privi mai uşor în jurul tău, să vezi tot, să pătrunzi tot. Te-am creat să poţi fi tu însuși liberul tău plăsmuitor şi biruitorul tău. Poţi creşte şi înflori după propria ta voie”.