*Regizorul Toma Enache a fost distins, la Veneția, cu “Premio Cultura”
*Ploieștiul se regăsește în deschiderea proiecțiilor de gală în cadrul cărora va avea loc lansarea lungmetrajului “ Enescu, jupuit de viu”
Luiza Rădulescu Pintilie
Într-o Veneție care are recunoașterea de a fi nu numai unul dintre cele mai frumoase orașe ale Italiei și unul dintre cele mai romantice orașe din lume, dar și pe acela de “leagăn “ al celui mai vechi festival de film din lume – ajuns la cea de-a 81-a ediție și aflat în elita festivalurilor internaționale, alături de cele de la Cannes și Berlin- filmul artistic românesc “Enescu , jupuit de viu” a primit o frumoasă recunoaștere – “Premio Cultura”. Astfel, la puțin timp după ce, încă înainte de lansarea oficială din această toamnă, prima peliculă cinematografică dedicată marelui muzician a fost prezentată la „Marché du Film”
din cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes, acum își adaugă pe cartea de vizită o asemenea onorantă apreciere.
Prezent la evenimentul cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia” – organizat la Palazzo Donà dalle Rose, în contextul mai larg al evenimentelor prilejuite de tradiționalul Festival Internațional de Film de la Veneția-, regizorul filmului, Toma Enache- cel care și-a asumat provocarea realizării celui dintâi film artistic despre marele George Enescu – a fost distins cu premiul amintit, în cadrul unui proiect creat și regizat de Nino Graziano Luca, în colaborare cu Contesa Chiara Modica Donà dalle Rose – recunoscută pentru apropierea sa de artă și de artiștii internaționali, pentru activitatea filantropică și de mecenat-, sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO. Însoțit de cei doi producători executivi ai filmului, doamnele Martha Maria Mocanu și Elena Enache, premiatul regizor a declarat :”Sunt onorat să primesc Premiul Cultura, un premiu acordat într-un loc emblematic – Veneția. Această recunoaștere o împart cu maestrul Stefano Nicolao, creatorul costumelor din filmul nostru ( alături de care apare în fotografie, în care este prezentă de asemenea doamna Martha Maria Mocanu ). Mulțumesc doamnei Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Italia, președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italian- On. Federico Mollicone și organizatorului evenimentului- Nino Graziano Luca, alături de familia Donà dalle Rose”.
Filmul dedicat celui mai important muzician român, a cărui personalitate artistică s-a manifestat în multiple ipostaze- compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, și-a propus și a reușit să adauge acestei plurivalențe așezate sub semnul harului și destinului artistic și dimensiunea profund umană, ipostaziată într-o tulburătoare poveste de dragoste, pe care spectatorii o vor descoperi, cadru cu cadru, în fața marilor ecrane.
Și despre care regizorul Toma Enache, într-o simbolică prezentare în avanpremieră a viziunii și abordării sale artistice , spune : „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”
Oficial, filmul va fi lansat în România în luna noiembrie, în cadrul unui turneu care cuprinde peste 30 de premiere de gală în orașe din întreaga țară. După debutul – pe 2 noiembrie, la Iași și prezentarea- în data de 4 noiembrie- de la București, marți, 5 noiembrie, va fi rândul Ploieștiului să găzduiască lansarea filmului între ale cărui scene se află și cele filmate în Palatul Culturii, pe Bulevard sau în pădurea de la Păulești, în fapt într-un univers atât de legat de viața și creația marelui artist. În “ orașul visurilor sale “, Sinaia, și-a construit casa dorită și a compus o treime dintre opusurile create în întreaga viață, din vara anului 1898 și până la ultima sa plecare din țară, în octombrie 1946, a concertat anual aici, dar și la Câmpina sau Ploiești, iar pe partitura trecerii timpului au rămas înscrise și alte întrepătrunderi existențiale cu lumea prahoveană. Mai mult decât atât, ele își găsesc o continuitate cu prezentul, unul dintre producătorii executivi ai filmului, doamna Martha Maria Mocanu (director general al firmei BES), fiind din Ploiești și alegând ca, între proiectele sale de susținere a artei și artiștilor, cel al realizării primului film artistic despre George Enescu să devină ceea ce se numește “proiect de suflet“. Lăsând deplină bucuria spectatorilor de a descoperi filmul în cadrul proiecției de gală de la Ploiești, mai notăm, dintr-un comunicat transmis la redacție, că acesta “beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului “George Enescu” (n.n- care a tocmai a început la București) și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian”.
Se cuvine, de asemenea, notat că filmul „Enescu, jupuit de viu” va fi prezentat exclusiv în cadrul premierelor de gală, în prezența regizorului și a unor membri ai echipei, biletele fiind disponibile pe iabilet.ro și ticketstore.ro.
În anul 1948, marele George Enescu a pozat pentru celebra revistă “Vogue”. Ultima fotografie în viață a lui George Enescu a fost făcută la Paris, în primele zile ale lunii mai, în anul 1955. La aproape șaptezeci de ani distanță, pe baza tehnologiei de ultimă generaţie, au fost realizate deja și prezentate public fotografii ale lui George Enescu din diferite etape din viaţă şi carieră, animate cu ajutorul inteligenţei artificiale. “Parfumul“ și patina pe care le va aduce pe ecran “reînvierea“ în film, cu mijloacele, tehnica și magia celei de-a șaptea arte, a unui George Enescu al timpului de cândva și a poveștii lui de viață, pe alocuri neștiută, tulburătoare, chinuitoare și fascinantă îmi permit să cred că vor fi și vor rămâne greu de egalat. Fiindcă emoția e greu de egalat !