Ministerul Educaţiei a pus în consultare, ieri, un proiect de metodologie care reglementează cadrul specific privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar, potrivit Agerpres.
Consorţiile şcolare sunt structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite în baza unui contract de parteneriat, din două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, cu personalitate juridică, de stat şi/sau particulare şi confesionale, autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate. „Obiectivul general al unui consorţiu şcolar constă în asigurarea calităţii educaţiei care să genereze pentru beneficiarii primari condiţiile necesare pentru formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă, în acord cu profilul educaţional al absolventului fiecărui nivel de învăţământ”, prevede proiectul. Proiectul prevede că la constituirea consorţiului şcolar unităţile de învăţământ preuniversitar vor avea în vedere posibilitatea de a derula activităţi comune ale elevilor şi cadrelor didactice. În acest sens vor fi analizate condiţiile de acces între unităţile de învăţământ preuniversitar, distanţa dintre unităţile de învăţământ, căile de acces, existenţa mijloacelor de transport în comun şi a transportului şcolar. Consorţiile şcolare au următoarele obiective specifice: * facilitarea accesului la servicii educaţionale de calitate pentru toţi elevii; * îmbunătăţirea calităţii serviciului de educaţie prin adaptarea la nevoile şi opţiunile elevilor (curriculum la decizia elevului din oferta şcolii adoptat în funcţie de necesităţile unităţilor de învăţământ care fac parte din consorţiu); * dezvoltarea de programe curriculare şi extracurriculare la nivelul unităţilor de învăţământ, inclusiv pentru secţii şi structuri în limbile minorităţilor naţionale; * eficientizarea alocării de resurse de la bugetele locale şi utilizarea sustenabilă a bugetelor proprii; * facilitarea accesului unităţilor de învăţământ din cadrul acestora la proiecte în parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii publice ori private, din ţară sau din străinătate; * efectuarea de stagii de pregătire practică atât pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic şi postliceal, cât şi pentru cei înscrişi în alte programe curriculare sau extracurriculare; * investigarea nevoilor de educaţie şi formare profesională dintr-un sector de activitate sau arie teritorială de interes comun şi planificarea coordonată a ofertei, pe termen mediu şi lung, pentru acoperirea optimă a nevoilor identificate; * realizarea de acţiuni coordonate pentru acoperirea nevoilor de orientare şi consiliere a elevilor; * colaborarea în teritoriu pentru asistenţă specializată, consiliere şi sprijin în favoarea familiilor elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii; * colaborarea pentru specializările/calificările care presupun competenţe combinate; * promovarea colaborării interdisciplinare în vederea stimulării inovării şi formarea competenţelor pentru dezvoltare sustenabilă în societatea cunoaşterii; * colaborarea pentru asigurarea calităţii prin benchmarking, schimb de bune practici în cadrul reţelei şi cu şcoli din Uniunea Europeană, în special privind implementarea asigurării calităţii, învăţarea centrată pe elev, elevii cu nevoi speciale, elaborarea de materiale de învăţare etc.; * realizarea de acţiuni comune de marketing pe piaţa serviciilor educaţionale; * diversificarea ofertei de servicii educaţionale, prin programe de stimulare a performanţei, de educaţie timpurie, de realizare a programului „Şcoală după şcoală” de formare a adulţilor, contractarea unor servicii pentru întreprinderi şi comunităţile locale (de exemplu: studii, cercetări, consultanţă etc.).
Contractul de parteneriat se încheie pentru o perioadă de 3-5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părţilor, prin act adiţional. Contractele de parteneriat şi actele adiţionale la acestea se semnează de conducerea fiecărei unităţi de învăţământ, parte a consorţiului. „În vederea optimizării gestionării resurselor umane, cu acordul părţilor, se poate realiza mobilitatea personalului didactic între unităţile de învăţământ membre ale consorţiului, cu acordul expres al angajatului implicat în mobilitate, cu respectarea metodologiei privind mişcarea personalului didactic, aprobată anual prin ordin al ministrului Educaţiei”, mai prevede proiectul.
Acasă Actualitate Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind organizarea şi funcţionarea...