V. S.

Două contestații au fost înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care firme participante la licitația organizată de Consiliul Județean Prahova pentru proiectare și execuție a lucrărilor de conectare a ”rețelei inteligente” de pe Valea Slănicului la sistemul național de gaze naturale au contestat, pe de o parte, rezultatul procedurii și, pe de altă parte, modul în care au fost evaluate ofertele.
Societatea ploieșteană INSPET, prin contestația înregistrată la CNSC, a solicitat anularea raportului procedurii, a procesului-verbal intermediar și a procesului-verbal final și a tuturor celorlalte documente care au stat la baza emiterii acestor decizii, precum și anularea adresei prin care oferta depusă de AVI PROD GRUP SRL (n.n. – aceeași societate care a efectuat și lucrările de introducere a conductelor în localitățile de pe Valea Slănicului) a fost declarată câștigătoare. De asemenea, INSPET a cerut ca autoritatea contractantă (Consiliul Județean Prahova) să fie obligată să reia procedura de atribuire de la etapa verificării conformității și admisibilității ofertei depuse de Asocierea INSPET SA – IRIGC Impex SRL. Contestatarul din Ploiești a adus și o serie de argumente în plângerea depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care acuză modul în care s-a derulat evaluarea ofertelor depuse în cadrul acestei proceduri de achiziție.
O a doua contestație a fost depusă de societatea ACVATOT SRL din Capitală, care a participat alături de CONI SRL (societate din Prahova) la licitația organizată de CJ Prahova în urma căreia ar trebui să se parafeze contractul de racordare la sistemul național de transport gaze naturale a rețelei din localitățile de pe Valea Slănicului intrate în acest proiect, respectiv Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic. Și de această dată, contestatarul ACVATOT solicită CNSC să oblige Consiliul Județean Prahova să anuleze documentele încheiate la finalul evaluării ofertelor, dar și să dispună măsuri de remediere pentru ca autoritatea contractantă să reia procedura și reevaluarea ofertei depuse de Asocierea Acvatot SRL – Coni SRL. Și în acest caz, s-au înscris în contestație motivele care au condus la depunerea acestei plângeri.
Până ieri, la închiderea ediției tipărite a ziarului Prahova, deși contestațiile respective au fost depuse la jumătatea lunii iulie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiile nu publicase nicio decizie de admitere sau respingere a celor două plângeri.