A reapărut metoda de înșelăciune „Government Impersonation Scam”, prin care cetățenilor le sunt trimise, de regulă prin e-mail, citații false, emise de către autorități ale statului, printre care și poliția.
În acest context, într-un comunicat al MAI, se precizează faptul că „documentele falsificate (în foto-n.n.) informează destinatarii că ar fi implicați în infracțiuni grave legate de viața sexuală, precum pornografia infantilă, pedofilia și hărțuirea sexuală. Autorii utilizează numele unor oficiali sau ofițeri de poliție, pentru a conferi autenticitate înscrisurilor, inducând în eroare și provocând panică în rândul populației”.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Române vin cu o serie de clarificări, cum ar fi: „Înșelăciunea, cunoscută sub denumirea de «Government Impersonation Scam» presupune mai mulți pași: documentele sunt elaborate pentru a semăna cu citațiile emise de Poliție, incluzând antetul instituției, ștampile și semnături falsificate ale unor oficiali din rândul Poliției Române; citațiile falsificate sunt expediate prin email, adesea folosindu-se adrese false care le imită pe cele oficiale; destinatarii sunt acuzați de fapte extrem de grave, precum pornografia infantilă, pedofilia sau hărțuirea sexuală, generând panică și confuzie; citațiile falsificate cer adesea ca destinatarii să contacteze urgent un anumit număr de telefon sau o adresă de email ori să furnizeze informații personale sau bani pentru a «rezolva» problema”. Pentru a nu deveni victimele unor astfel de escrocherii – acuzațiile de infracțiuni sexuale fiind extrem de grave, ceea ce poate duce la panică, stres și chiar la … acțiuni necugetate – tot reprezentanții Poliției Române recomandă: „Verificarea dacă mesajul/apelul este legitim, prin apelarea directă a instituției la numărul de telefon oficial; neaccesarea link-urilor sau atașamentelor dintr-un email sau SMS nesolicitat și, implicit, ștergerea imediată a acestuia!; sporirea atenției la mesajele care conțin formule de adresare impersonale sau greșeli gramaticale; analizarea oricărui posibil detaliu care ar putea duce la depistarea unui înscris falsificat; activarea și folosirea în mod constant a unei forme de autentificare în mai mulți pași, atunci când este posibil. Acești pași suplimentari pot preveni accesarea nelegitimă a contului (…)’’.
(Foto: Poliția Română)