Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare zi de joi să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţulPrahova.
Evenimentul cel mai important al acestui sezon pentru echipa din Boldeşti-Scăieni a reprezentat inaugurarea stadionului din oraşul Boldeşti, unul modern, gazonat, având şi-o tribună de 800 de locuri, cât şi alte anexe auxiliare. Inaugurarea a avut loc într-un cadru festiv organizat de către conducerea locală a oraşului, la data de 4 septembrie 1983, cu ocazia disputării jocului de fotbal din cadrul Campionatului Judeţean Prahova, Categoria I, dintre echipele Petrolistul Boldeşti şi Geamul Scăieni, terminat cu victoria echipei Petrolistul cu 2-1. Biroul Federaţiei Române de Fotbal hotăreşte ca, începând cu ediţia de campionat 1982/83, să se folosească din nou barele rotunde la porţile de fotbal, în locul celor pătrate. Se stabileşte ca noile bare să aibă un diametru de 12 cm, iar plasa porţii să nu mai fie susţinută de un cadru metalic ci să fie ancorată de stâlpii special aşezaţi în spate. Astfel de bare rotunde au mai fost folosite în anii ′50, dar din ediţia 1983/84 ele devin obligatorii şi la nivelul Campionatului Judeţean. Preşedintele Comisiei Judeţene de fotbal: Ioan Chelaru. Preşedintele Comisiei judeţene de arbitri: dr. Emil Vlaiculescu.
Campionatul republican, Divizia B
După promovarea echipei, ca antrenor este angajat fosta glorie a echipei Petrolul Ploieşti din anii 1960, Constantin Moldoveanu. Acesta a reuşit să menţină echipa în Divizia B, dar emoţiile miilor de suporteri au fost mari până în ultima etapă a ediției 1983/84, când s-a reuşit evitarea retrogradării datorită golaverajului superior avut faţă de echipa retrogradată (Delta Tulcea). Antrenorul Constantin Moldoveanu a folosit în această ediţie de campionat următorul lot de jucători: Ion Haralambie, Daniel Saulea, Gheorghe Andrei (portari) – Mihai Negoiţă, Gheorghe Gruber, George Negoescu, Constantin Ştefan, Liviu Moise, Sorin Gheorghe Mihalache, Gheorghe Dumitru, Nicolae Vraciu, Marian Radu, Cornel Savu, Ion Istrătescu, Tiberiu Corneliu Argăseală, Ionel Duma, Marian Niţă, Daniel Valeriu Popa, Constantin Ivan, Crîngașu, Florin Stăncioiu, Dumitru Constantin, A. Anghel, Tiberiu Baroianu, Ion Toma, Constantin Moldoveanu, Marian Enache, I. Dumitru, Cioranu.
Campionatul Teritorial (ediţia a XV-a)
Pentru eşalonul doi valoric al fotbalului prahovean, s-au înscris în această ediţie (1983/84) un număr de 121 de echipe. Campionatele Teritoriale au fost organizate, în această ediţie, cu 11 serii zonale. Unele campionate zonale au fost organizate pe două categorii de valoare, adică Categoria I, la care au participat echipele cu drept de promovare după susţinerea unui turneu final de baraj pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova şi Categoria a II-a, în care s-au întrecut formaţiile care aspirau la promovarea în Categoria I – Teritorială. Pe „Valea Teleajenului” s-au organizat Campionatul Teritorial Vălenii de Munte, cu două serii eşalonate valoric (27 de formaţii) şi Campionatul Teritorial Plopeni-Slănic, cu 13 formaţii participante. După disputarea turului de campionat echipele din categoria I – Văleni s-au clasat astfel : 1. Recolta Măgurele (22p), 2. Tricolorul Zamfira (18p), 3. Tinerețea Izvoarele (18p), 4. Voința Vălenii de Munte (17), 5. Orizontul Vălenii de Munte (15), 6. Voința Gornet (15), 7. Viitorul Olteni (14p), 8. Luceafărul Drajna (12p), 9. Unirea Coada Malului (11p), 10. Avântul Cerașu (9p), 11. Viitorul Gura Vitioarei (9p), 12. Voința Bălțești (9p), 13. Recolta Măneciu (7p), 14. Viitorul Măneciu (6p).
Clasament final: Campionatul Teritorial Văleni, Categoria a I-a, (ediţia a XVI-a) – 1983/84
1. Recolta Măgurele 26 18 4 4 72 26 40
2. Tricolorul Zamfira 26 16 3 7 60 28 35
3. Luceafărul Drajna 26 14 4 8 47 36 32
4. Viitorul Olteni 26 13 3 10 82 50 29
5. Tinereţea Izvoarele 26 13 2 11 61 52 28
6. Orizontul Vălenii de Munte 26 11 6 9 46 50 28
7. Voinţa Gornet 26 13 1 12 48 47 27
8. Voinţa Vălenii de Munte 26 10 5 11 37 42 25
9. Unirea Coada Malului 26 11 3 12 59 69 25
10. Viitorul Măneciu 26 9 4 13 40 42 22
11. Viitorul Gura Vitioarei 26 8 4 14 44 66 20
12. Recolta Măneciu 26 9 2 15 41 65 20
13. Avântul Ceraşu 26 7 3 16 41 60 17
14. Voinţa Bălţeşti 26 7 2 17 37 82 16
Voinţa Bălţeşti – a fost exclusă din campionat în retur.
Recolta Măgurele: Constantin Stîrceanu, Vasile Nicolescu – Emil Dumitrescu, Viorel Mitu, Dumitru Negoiţă, Cornel Stoian, Aurel Dinu, Constantin Baciu, Florea Neagu, Păun (Paul) Mitu, Gheorghe Mihăilă, Marian Jaravete, Gheorghe Şindrilaru, Ştefan Dinu, Sorin Voinea, Dumitru Stancu. Antrenor Vasile Duţă. Președinte Ion Negoiță (Cocoș).
Clasament final: Campionatul Teritorial Vălenii de Munte, Categoria a II-a, Ediţia 1983/84
1. Juventus Făget 22 19 2 1 96 31 40
2. Petrolul Copăceni 22 17 4 1 66 20 38
3. Gloria Predeal Sărari 22 10 4 8 56 42 24
4. Şoimii Şoimari 22 9 6 7 50 41 24
5. Recidava Drajna 22 11 1 10 52 38 23
6. Tinereţea Măgurele 22 8 5 9 46 56 21
7. Rapid Mehedinţa 22 7 6 9 49 49 20
8. Petrolul Teişani 22 6 4 12 44 59 16
9. Rapid Costeni (Măneciu) 22 7 2 13 40 60 16
10. Petrolistul Podenii Vechi 22 7 2 13 40 62 16
11. Unirea Lipăneşti 22 7 0 15 41 76 14
12. Şoimii Păcureţi 22 6 0 16 15 61 12
Echipa Rapid Şoimii Păcureţi s-a înscris din retur şi s-au dat meciurile din tur pierdute cu 3-0. Loturile celor două echipe care au obținut promovarea în Categoria I Teritorială Văleni au fost următoarele:
Juventus Făget: Tănase Grigore, Alexandru Vişan – Ion Vasile, Vasile Oancea, Dumitru Alexandru, Stelian Cernat, Traian Moldoveanu, Alexandru Constantin Brăgea, Stelian Dumitru, Gheorghe Mirică, Gheorghe Micu, Daniel Călin, Silviu Marin, Ion Mihai, Constantin Marin, Grigore Nicolae, Gheorghe Niţu, Ion Ştefan, Gheorghe Gheorghe, Vasile Oancea, Dumitru Voiculescu, Adrian Dumitrescu. Antrenor Constantin Micu.
Petrolul Copăceni: Valentin Bogăţoiu, Fănel Dinu, Gheorghe Angheloiu, Ion Vasile, Cătălin Săvulică, Toma Dinu, Ion Diţă, Vasile Vasile, Nicolae Soare, Constantin Ene, Ion Dragomir, Dumitru Diţă, Constantin Enache, Vasile Fati, Ion Stoica, Gheorghe Tavangiu. Antrenor Eugen Iordăchescu.
Din seria Plopeni-Slănic au făcut parte echipele: Voinţa Livadea (antrenor Gheorghe Bucur), Minerul Slănic (retrogradată din Campionatul Judeţean), Recolta Cocorăştii Misli, Viitorul Ţipăreşti, Flacăra Trestioara, Voinţa Poiana Vărbilău, Brădetul Ştefeşti, Avântul Bertea, Progresul Aluniş, Flacăra Mălăieşti, Rapid Cosminele, Tricolorul Coţofeneşti şi Recolta Dumbrăveşti.
Barajele pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova / 1984
Sistemul de desfăşurarea a barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean a suferit noi modificări în sistemul de organizare. Opt echipe ″finaliste″ care au câştigat campionatele de Categoria I – teritorială au fost împărţite în două serii, prin tragere la sorţi. Din Grupa A au făcut parte : Carotajul Ploieşti – din Campionatul Municipal Ploieşti, Recolta Măgurele – din Campionatul Teritorial Vălenii de Munte, Viitorul Colceag – din Campionatul Teritorial Mizil (care în cele din urmă a renunţat la participare, fiind înlocuită cu echipa clasată pe locul secund, Olimpia Cireşanu) şi Textila Urlaţi – din Campionatul Teritorial Urlaţi. Din Grupa B au făcut parte celelalte patru echipe calificate: Cimentul Comarnic – din Campionatul Teritorial Câmpina, Spartac Filipeşti de Târg – din Campionatul Teritorial Ploieşti (seria a II-a), Viticultorul Dârvari – din Campionatul Teritorial Ploieşti (Seria I) şi Voinţa Livadea – câştigătoarea din Campionatul Teritorial Plopeni-Slănic. Recolta Măgurele a susţinut un pre-baraj cu Pomicola Tufeni, formaţie care a câştigat seria a II-a a Campionatului Teritorial Câmpina. Jocul s-a disputat pe stadionul „Petrolul”, fiind câştigat de Recolta cu 2-1. Au marcat: A. Dinu şi Vasile Dobre.
Seria I (prima rundă a avut loc pe stadionul „Petrolul” şi următoarele două pe terenul „Dorobanţul”.
Rezultate: Etapa I – 23 iunie 1984
Olimpia Cireşanu – Recolta Măgurele 2-2
Etapa II – 27 iunie 1984
Carotajul Ploieşti – Recolta Măgurele 4-0
Etapa III – 30 iunie 1984
Recolta Măgurele – Textila Urlaţi 1-1
Clasament baraj teritoriale Prahova, Seria I, 1984
1 Carotajul Ploiești 3 3 0 0 16 0 6
2 Textila Urlați 3 1 1 1 3 10 3
3. Recolta Măgurele 3 0 2 1 3 7 2
4. Olimpia Cireșanu 3 0 1 2 3 8 1
Seria a II-a: Jocurile s-au disputat pe stadionul „IRA” din Câmpina.
Rezultate: Etapa I – 23 iunie 1984
2. Cimentul Comarnic – Voinţa Livadea 9-1
Etapa II – 27 iunie 1984
1. Spartac Filipeştii de Târg – Voinţa Livadea 1-0
Etapa III – 30 iunie 1984
2. Voinţa Livadea – Viticultorul Dârvari 1-2
Clasament baraj teritoriale Prahova, Seria a II-a, 1984
1 Spartac Filipeștii de Târg 3 3 0 0 6 0 6
2 Cimentul Comarnic 3 2 0 1 12 5 4
3. Viticultorul Dârvari 3 1 0 2 3 6 2
4. Voința Livadea 3 0 0 3 2 12 0
Au promovat în Campionatul Judeţean Prahova: Spartac Filipeştii de Târg şi Carotajul Ploieşti.
Cele două „campioane” ale „Văii Teleajenului” au participat la barajul pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova, ambele având comportări lamentabile. Voinţa Livadea, înaintea desfăşurării turneului de baraj, a fost lăsată de izbelişte de antrenorul Gheorghe Bucur, care a „onorat” în această perioadă o excursie în Rusia. Pentru a se prezenta la turneul final al barajului pentru promovare, Voinţa a apelat la conducerea Asociaţiei Sportive Metalul Plopeni, care a oferit echipei din Livadea echipamentul de joc şi a asigurat transportul echipei la locul de disputare. Echipa a fost condusă de pe margine la acest baraj de către instructorul Gheorghe Anghel. Lotul echipei cuprinde a o serie de jucători cu experienţă, unii evoluând ani buni în campionatul de elită prahovean, dar nivelul competiţiei fiind unul puţin mai ridicat aceştia au clacat. Din lotul echipei Voinţa Livadea au făcut parte la acest baraj: Roman, Vasile Drăghici, Constantin Luncă, Ion (Neluş) Stama, Marian Preda, Traian Frânculescu, Aurel Preda, Ion Grigore, Vasile Ioniţă, Victor Moraru, Vasile Luncă, Constantin Stănică şi Marian Stănică.