Încurajați de parcursul bun din ultima perioadă, cu patru puncte obținute din confruntările cu Rapid și Universitatea Craiova, petroliștii așteaptă cu optimism confruntarea cu Universitatea Cluj, dorindu-și să-și păstreze invincibilitatea de pe „Ilie Oană” din acest debut de campionat. Partida se va disputa astăzi, de la ora 19.00.
Duelul cu „șepcile roșii” a fost prefațat de către tehnicianul bosniac Sanjin Alagic, iar concluzia desprinsă din discursul acestuia a fost una simplă: ne așteaptă un meci dificil, dar un rezultat favorabil ne stă la îndemână. „Va fi, din nou, un meci greu, dar suntem într-un moment bun și cred că asta este important. Am câștigat în fața Rapidului, am plecat neînvinși de la Craiova, după un joc foarte dificil, iar în această săptămână ne-am pregătit bine și, cu determinare, cu concentrare, în plus avându-i alături și pe fanii noștri, sunt convins că ne vom lupta pentru un rezultat pozitiv”, a spus Alagic. „Desigur, Universitatea stă mai bine în clasament în acest moment și merită tot respectul pentru parcursul de până acum. Este o echipă compactă, care face un presing agresiv, care tot timpul caută să atace mingea. O formație periculoasă în ofensivă, care a jucat într-un anumit sistem în primele două etape, apoi a schimbat și rămâne de văzut cum va veni la Ploiești. Îi au pe Nistor, pe Blănuță, dar și pe alți jucători foarte buni, au câștigat pe terenul CFR-ului și asta spune multe despre cât de puternici sunt. Dar, și noi am crescut în ultimele două jocuri, am demonstrat, la rândul nostru, că suntem puternici, le știm slăbiciunile și vom încerca să profităm de ele. Practic, ei vor juca atât de bine pe cât îi vom lăsa noi să o facă! Iar dacă noi vom fi la nivelul corect, atunci sunt convins că și rezultatul ne va fi favorabil. Jucăm acasă, în fața suporterilor, cei care ne sunt, realmente, al 12-lea jucător, așa că nu ne putem gândi decât la victorie”, a adăugat Alagic.
Înainte de acest meci, în lotul „galben-albaștrilor” lucrurile sunt clare. Lipsesc Țicu și Berisha, dar vor fi buni de joc Nana Akosah-Bempah și Fabricio Baiano. „Sunt jucători care se pregătesc de ceva timp alături de noi, iar acum vor putea face parte din lot. Orice antrenor își dorește să aibă mai multe opțiuni la îndemână, așa că, în mod cert, sunt un plus pentru noi și vom fi mai puternici”, a spus Sanjin Alagic.
Reamintim faptul că accesul pe stadion se va face pe baza tichetelor procurate înainte de partida cu Rapid, fiind obligatorie, astfel, prezentarea acestora la porțile stadionului. Biletele rămase disponibile pot fi procurate de la casa stadionului, deschisă, începând cu ora 12.00, dar și online, de pe www.iabilet.ro.
Partida va fi condusă, de la centru, de către Bogdan Dumitrache (București), secondat de către asistenții săi Radu Adrian Ghinguleac (București) și Traian Ionuț Neacșu (București). Arbitru de rezervă va fi Ovidiu Robu (Chitila), iar în camera VAR se vor afla Cătălin Popa (Pitești) și Viorel Nicușor Flueran (Craiova). Observatori: Andrei Ioniță (București, pentru arbitraj) și Ion Cățoi (București, pentru organizare).