Sfinții Fotie și Anichit au trăit în vremea împăratului Dioclețian. Anichit, unul din demnitarii cetății Nicomidia, a mărturisit că este creștin în momentul în care s-au declanșat torturile împotriva creștinilor. Deși i se taie limba, Anichit nu rămâne lipsit de grai, ci mărturisește în chip minunat către împărat: „O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!”. După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Însă călăul, în loc să-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fără să vrea și a murit. După mai multe chinuri, au fost închiși în temniță timp de trei ani. Au fost aruncați în foc, iar mulți creștini le-au urmat suferința, intrând și ei în foc. Din foc se auzeau până în depărtări cântări de lauda către Dumnezeu. În acel foc s-a făcut trecerea la cele veșnice a Sfântului Anichit, a lui Fotie, nepotul său și acelor ce i-au urmat.
Sfinții Anichit și Fotie sunt invocați la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei.
