Violeta Stoica

”ADI Mobilitate nu are un program concret, lucru recunoscut și de directoarea acestei asociații”, a anunțat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local Ploiești, în care a propus retragerea municipiului Ploiești din ADI Mobilitate, o structură înființată în anul 2022 și care consumă bani, dar nu produce nimic. Cel puțin până în acest moment, nu a fost îndeplinit niciunul dintre obiectivele statutare ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitare ”Mobilitate Prahova”, din care fac parte municipiul Ploiești, orașele Băicoi, Boldești-Scăeni, Plopeni și comunele Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Bucov, Berceni, Bărcănești, Brazi, Păulești, Râfov, Târgșoru Vechi și Valea Călugărească, ceea ce l-a determinat pe primarul în funcție al Ploieștiului, Andrei Volosevici, să vină în ședința CL Ploiești cu proiectul de retragere a municipiului din această asociație fără activitate. ”Până în prezent, nu a fost demarată nicio acțiune în vederea atingerii obiectivelor, nefiind încheiat un contract de delegare a gestiunii de utilități publice privind transportul public local de călători, iar municipiul Ploiești are obligația de a achita cotizația anuală de 250.000 de lei”, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Volosevici, care a precizat în cadrul ședinței de ieri că ieșirea din ADI Mobilitate nu ar fi o problemă pentru materialul rulant destinat transportului public din municipiul Ploiești. ”În acest moment, orice bănuț contează. Putem folosi acești bani pentru achiziția de ghiozdane pentru elevi, de exemplu”, a mai menționat edilul.
În ciuda faptului că se pare că banii sunt la propriu aruncați doar pentru plata salariilor celor din ADI Mobilitate Prahova, la propunerea consilierului local Valentin Marcu, proiectul a fost prorogat (n.n. – amânat pentru o ședință ulterioară), pe motiv că decizia ar trebui luată de viitorul Consiliu Local.
Conform statutului acestei asociații, obiectivele ADI Mobilitate ar trebui să fie, printre altele, înființarea/dezvoltarea/modernizarea serviciului public de transport local de persoane în interiorul localităților membre și între localități, dar și realizarea în comun a unor investiții de interes local și zonal, precum și elaborarea unei strategii de dezvoltare a serviciului regional de transport public și elaborarea unor caiete de sarcini care să conducă la atribuirea contractului/contractelor de servicii publice de transport.
Conducerea acestei asociații este asigurată – în urma unui concurs care a ridicat unele suspiciuni – de Mihaela Magdalena Apostol (fostă Godeanu), actuala soție a vicepreședintelui CJ Prahova Cristian Apostol.