În fiecare an, pe data de 7 august, o prăznuim pe Sfânta Teodora de la Sihla. Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinților. A fost fiica lui Ștefan Joldea, armaș, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamțului. Ștefan Joldea a trăit în comuna Vânători-Neamț și a avut două fiice – pe Marghita (Marghiolița) și pe Teodora. Aceasta din urmă se căsătorește cu Elefterie, însă, nu după mult timp, cei doi vor intra în cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Vărzărești-Vrancea, iar soțul ei, la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenic a egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage în Munții Buzăului împreună cu Sfânta Teodora și cu câteva maici. După zece ani de nevoință în Munții Buzăului, ajunge în Munții Neamțului. Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus pe fericita Teodora în părțile Sihlei, unde se afla un bordei părăsit. Acolo a rămas singură, numai cu Hristos, și a petrecut mulți ani în cea mai aspră nevoință pustnicească. Era la sfârșitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla încă nu luase ființă. Însă pădurile din împrejurimi adăposteau numeroși pustnici. După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peștera de alături, unde rămâne până la moarte, ostenindu-se în post și rugăciune, pentru ea și pentru toată lumea. Puțina hrană și-o procura fie din fructele pe care i le oferea pădurea, fie mai ales dintr-un fel de iederă, ce crește până azi pe stâncile Sihlei, numită “iarbă dulce” sau “măcrișul Sfintei Teodora”.
