APIA a accelerat plățile pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că a decontat, până în prezent, plăți directe către fermieri, aferente anului 2015, în valoare totală de 1,74 miliarde de euro, iar până la 30 iunie trebuie să ajungă la 1,8 miliarde de euro.
„Avem deja plătiți 1,74 miliarde de euro. De asemenea, au fost autorizați și s-au generat ordinele de plată către fermieri. Până la 30 iunie trebuie să ajungem la 1,8 miliarde de euro. În prezent, plățile se fac destul de accelerat, doar într-o singură săptămână plătindu-se peste 400 de milioane de euro”, au declarat reprezentanți ai instituției.

Se prognozează un avans “considerabil” al PIB

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează pentru anul 2019 un avans considerabil al PIB, de la 4,2% anul acesta la 4,7% peste patru ani.
În acest context, creșteri semnificative ar urma să înregistreze industria ( un avans de 4% anul acesta şi 5,4% în 2019) şi construcţiile ( creştere de 5,7% anul acesta şi 6,6% în 2019). În schimb, potrivit CNP, industria IT, care înregistra, la un moment dat, un avans considerabil, se pare că nu face parte dintre ramurile care vor contribui semnificativ la creșterea PIB.

Finanțele intenționează să lanseze o emisiune de titluri de stat către populație

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenționează să lanseze o emisiune de titluri de stat pentru populaţie, conform unui anunț făcut de către secretarul de stat Enache Jiru.
„Prin emisiunile pe care le facem pe piața bursieră, încercăm să educăm populaţia. O persoană care investeşte pe Bursa de Valori București, dacă a vândut un pachet de acțiuni, are și disponibilități. Am vrut să venim și noi cu titluri de stat pe piața bursieră, pentru ca respectiva persoană să se mute pe ceva mai lichid, pe un alt tip de instrumente, nu să părăsească piața de capital. Adică să se ducă pe cea bancară pentru a procura titluri de stat”, a mai precizat Enache Jiru.