F.T.

Doi absolvenți ai Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București fac parte, începând de luni, 29 iulie 2024, din structurile Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești. Sunt tineri, cum e și firesc, sunt frumoși, sunt mediatizați – și aici nu putem să nu recunoaștem meritele instituției care îi prezintă! Adică la modul: „Ziua de astăzi (n.n.- luni, 29 iulie) va rămâne una de neuitat pentru Adriana și Vlad, fiind prima din cariera lor de ofițeri, activitate pe care au ales să și-o înceapă la Gruparea de Jandarmi Mobilă «Matei Basarab» Ploiești.
Absolvenți ai Academiei de Poliţie ,,A.I. Cuza” Bucureşti, promoţia 2024, tinerii colegi au optat să lucreze în cadrul structurilor de ordine publică, unde vor fi comandanți de grupă. Ambii sunt originari din Argeș, sunt pasionați de sport (Adriana a urmat 11 ani de karate), ordonați, calculați și cu gânduri de a performa în cariera aleasă.
De la noul colectiv își doresc, în primul rând, să găsească o atmosferă plăcută pentru a veni cu drag la muncă, deschidere și o sursă bogată de profesionalism care să le fie baza pentru activitatea în haina militară”. Iar dacă de la „noul colectiv își doresc, în primul rând, să găsească o atmosferă plăcută pentru a veni cu drag la muncă”, Gruparea mobilă prahoveană scrie,
„Suntem onorați că ne-au ales și le urăm mult succes în activitate!”.
Subscriem!