V. S.
Polițiștii prahoveni fac un nou apel la persoanele care sună la numărul unic de urgență 112: să apeleze doar atunci când există, în mod real, o situație critică, o stare de urgență. Recomandarea vine după ce, în prima jumătate a acestui an, s-au înregistrat nici mai mult, nici mai puțin de 1.600 de apeluri false sau abuzive la sistemul de urgență! ”Sunt reclamate deseori aspecte nereale și, dincolo de resursele direcționate către aceste situații, poate cineva are cu adevărat nevoie de intervenția echipajelor!”, a transmis cms. șef de poliție Daniel Radu, adjunct al șefului IPJ Prahova, în cadrul unei conferințe de presă. În ciuda faptului că sancțiunile în aceste cazuri sunt cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei, apelurile de acest gen rămân în continuare o problemă. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că, în semestrul I al acestui an, patrulele de polițiști prahoveni au intervenit la 10.995 de apeluri semnalate prin SNUAU 112.