Trei dintre tinerii baschetbalişti ai CSM Petrolul Ploieşti, Codruţ Dinu, George Angelian şi Petru Voiculescu, participă, alături de naţionala „U18” a României, la FIBA U18 EuroBasket – Division B, de la Skopje (Macedonia de Nord). Dacă, la Under 20, România a câștigat trofeul găzduit la Pitești și a promovat în prima grupă valorică, la Under 18, starul întrecerii a consfințit două eșecuri, din păcate, în meciul cu Slovacia, românii pierzând la ultima aruncare, după ce au condus în sfertul 4.
Băieţii legitimați la CSM, pregătiţi la club de Ionuţ Ivan, fac parte din lotul 12 jucători pe care staff-ul format din Cătălin Ştefănescu, Alexandru Gliga şi Eugen Ilie mizează în turneul în care „Tricolorii” fac parte din Grupa A, alături de Slovacia, Muntenegru, Bulgaria şi Ţările de Jos.
Rezultate înregistrate:
România – Bulgaria 70-90
Slovacia – România 49-47
Programul viitor:
Marţi, ora 19:30, România – Ţările de Jos
Miercuri, ora 22:00, Muntenegru – România
Primele două clasate vor accede în sferturile de finală ale competiției, echipele clasate pe locurile 3-4 vor continua competiția cu jocuri de clasament pentru locurile 9-16, iar echipa de pe locul 5 va juca pentru locurile 17-22.