Aplicaţia dezvoltată la Ministerul Muncii care poate oferi salariaţilor date privitoare la pensii urmează să fie utilizabilă la începutul anului viitor, a declarat, ieri, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Aplicaţia urmează să ofere informaţii privitoare la vechimea în muncă, stagiul de cotizare şi alte detalii privind pensia.
“Prin interconectarea hub-ului de la Ministerul Muncii, care e avansat ca şi aplicare tehnică în ultimele luni de zile, el va fi integrat cu această aplicaţie unică a statului, cu punctul unic de contact. În această formă, (…) oamenii vor putea să-şi trimită şi solicitările pentru pensionare, vor putea să vadă cu cât au contribuit, vor putea să vadă cu cât mai trebuie să contribuie pentru a ieşi la pensie, când vor ieşi la termen, care este penalitatea în cazul în care o să opteze să iasă anticipat la pensie. Toate aceste informaţii vor fi într-o singură poartă digitală, ca să zic aşa, în care ei vor putea să se logheze cu ROeID sau prin date biometrice aşa cum facem la telefon sau printr-un user sau parolă pe care-l setează fiecare om în parte”, a explicat Bogdan Ivan.
El a subliniat că aceste servicii vor creşte şi gradul de transparenţă vizavi de utilizarea datelor. “Ce e foarte important e că (…) fiecare om va putea să întrebe când cineva a interogat date referitoare la persoana sa, cineva de la Ministerul Muncii, în ce dată şi cu ce scop. Deci, totul va fi extrem de transparent”, a afirmat ministrul.
“Noi acum lucrăm la aplicaţia unică, am semnat contractul de lucrări în luna iunie a acestui an, durata contractului este de 16 luni. Din discuţiile cu compania, o să avem un modul de bază până la finalul acestui an prin care primele servicii o să le putem migra acolo. Deci, termenul de livrare final este luna septembrie 2025, dar avem agrement-ul că o să începem să furnizăm aceste servicii de la finalul anului 2024, începutul anului 2025”, a indicat Ivan.
Acasă Actualitate Aplicaţia dezvoltată la Ministerul Muncii privitoare la pensii urmează să fie utilizată...