V.S.

Poliția Română a adus în țară, pe 16 iulie, cinci persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, printre acestea aflându-se și un prahovean în vârstă de 40 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus sub escortă din Italia, având emis de către Judecătoria Câmpina, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 9 luni. Potrivit Poliției Române, tot marți, 16 iulie, au mai fost aduse în țară alte patru persoane care se sustrăgeau de la executarea pedepselor cu închisoarea. Un alt bărbat, de 24 de ani, din Iași, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Judecătoria Hârlău a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani de închisoare. Totodată, o escortă a Poliției Române a adus un bărbat, de 41 de ani, din Dolj, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Caracal, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 6 luni. De asemenea, un alt bărbat, de 36 de ani, din Alba, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare. O altă persoană, de 35 de ani, din Sălaj, urmărită internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, a fost adusă în țară din Belgia. Aceasta avea emis de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe numele ei, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 2 luni. Persoanele în cauză au fost încarcerate, în vederea executării mandatelor emise pe numele lor.