Sfânta Marina s-a născut din părinți păgâni, în Antiohia Pisidiei. Sfânta Marina a primit învățătura despre Hristos la vârsta de doisprezece ani. După moartea mamei sale, tatăl său nu a mai considerat-o fiica sa și a început să o urască pentru credința ei în Hristos.
Într-o zi, a plecat cu oile tatălui său la camp. Aici s-a întâlnit cu eparhul Olimvrie, un mare prigonitor al creștinilor. Acesta, rănit de frumusețea ei, s-a hotărât să o ia de soție. Însă, când a aflat că este creștină a cerut să fie luată și dusă în cetate spre a fi chinuită. A refuzat să aducă jertfă idolilor, motiv pentru care a fost bătută din cap până în picioare și aruncată în temniță. Aici, sub chipul unui șarpe, diavolul s-a încolăcit în jurul capului ei ca sa o omoare. Când Marina s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, șarpele a crăpat, iar ea a fost înconjurată de o lumină cerească. În temniță a văzut o cruce mare strălucind cu lumină negrăită, iar deasupra crucii vedea o porumbiță albă ca zăpadă, care grăia: «Bucură-te, Marino, porumbița cuvântătoare a lui Hristos, fiică a Sionului celui de sus, căci iată ziua bucuriei tale s-a apropiat!»
În acel moment, Sfânta Marina s-a vindecat de toate rănile ei. În următoare zi a fost aruncată în foc și în apă, dar le-a îndurat pe toate ca și când ar fi fost în trup străin. După aceste pedepse a fost condamnată la moarte prin decapitare. Sfânta Marina a trecut la cele veșnice la vârsta de 15 ani, în anul 270.