Sfântul Atinoghen a trăit în vremea împăratului Dioclețian (284-305). Acesta a viețuit împreună cu zece ucenici într-o mănăstire de lângă cetatea Sevastiei și a fost episcop al Pidahtoei.
Dregătorul Filomarh i-a cerut să lepede credința în Hristos și să aducă jertfe idolilor. Atinoghen a refuzat și a mărturisit: «O, prigonitorule, cei de care zici că au pierit nu au pierit deloc, ci se află acum în ceruri, bucurându-se cu îngerii.» Pentru că refuză să împlinească porunca lui Filomarh, va fi supus la multe chinuri. Înainte de a fi decapitați, un înger al Domnului s-a pogorât și i-a întărit. După ce ucenicii săi au fost uciși, s-a auzit un glas din cer, zicându-i: «Astăzi, cu Mine și cu ucenicii tăi, vei fi în Rai și toată dorința ta se va împlini».
Sfântul Atinoghen, după ce a auzit aceste cuvinte, și-a plecat cu veselie capul sub sabie și așa a trecut la cele veșnice. Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen imnul „Lumină lină”, din rânduiala Vecerniei. Părticele din moaștele Sfântului Atinoghen se află în biserica Mănăstirii Stavropoleos din București.