Imaginea de față a fost surprinsă, ieri dimineață, la ora 9.00, în Ploiești, pe Bulevardul Independenței. Cât priveai cu ochii, de-a lungul cunoscutei artere, se putea vedea o coadă imensă de mașini, nervozitatea celor de la volan fiind vizibilă prin ”corul” de claxoane, pe mai multe voci, care se auzea din toate părțile. Cert este că acest blocaj în trafic pe cea mai circulată stradă din municipiu este doar începutul, urmând să fie așa o bună bucată de vreme. Motivul este că, de ieri, au fost reluate lucrările de modernizare la bulevard, începute anul trecut, lucrări care implică și restricții de circulație, spre disperarea șoferilor, care au parte de o corvoadă în plus atunci când traversează orașul, mai ales pe caniculă!