Această muceniță a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii creștinilor, a luat pe fericitul Chiric, în vârstă de trei ani, și a mers la Seleucia.
Aflând însă și acolo aceeași pornire împotriva creștinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe creștini ighemonul Alexandru, om crud și sălbatic la fire. Acesta, prinzând pe mucenița Iulita, a bătut-o, luând și copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul să-l tragă la sine cu măguliri și cu mângâieri, căci copilul se uita întins la maica sa, și abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece și l-a aruncat de pe scări. Lovindu-se cu capul de zid, copilul și-a spart capul și așa și-a dat sfârșitul. Iar fericitei Iulita, după multe chinuri, nevrând ea să se lepede de Hristos, i s-a tăiat capul și așa a luat cununa muceniciei.
