N. D.

Împlinirea, pe data de 11 iulie a.c., a 25 de ani de activitate de către Inspecția Muncii, a fost marcată, la nivel național, inclusiv în Prahova, într-un mod activ. Concret, pentru celebrarea acestei zile, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Prahova au întreprins acţiuni de promovare a prevederilor legislative în vigoare, cu scopul conştientizării tuturor celor care au legătură cu procesul muncii, asupra efectului negativ al muncii fără forme legale şi a prejudiciilor care pot deriva din această practică. De asemenea, inspectorii de muncă s-au deplasat la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” și la Universitatea „Petrol – Gaze”, unde s-au întâlnit cu elevi și studenți pentru a le prezenta, ținând cont de vârsta și de preocupările acestora, principalele prevederi legale din domeniul relațiilor de muncă și al sănătății, dar și al securității în muncă. În acest context, conducerea ITM Prahova a ținut să menționeze: ”Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova dorește, pe această cale, să asigure toate persoanele interesate de disponibilitatea totală pentru lămurirea oricăror probleme legate de relațiile de muncă sau de securitatea și sănătatea în muncă, în conformitate cu atribuțiile specifice încredințate de legiuitor instituției, continuând să depună eforturi în vederea sprijinirii dezvoltării unor relații armonioase între angajați și angajatori, bazate pe respect reciproc și respectarea tuturor principiilor și normelor legale în vigoare”.
Legat de anivesarea a 25 de ani de activitate a Inspecției Muncii, conducerea ITM Prajova a ținut să mai menționeze: ”Legea numărul 337 adoptată în 2018, care reglementează statutul inspectorului de muncă, a instituit ziua de 11 iulie ca fiind Ziua Inspecției Muncii, în acest an, instituția aniversând 25 de ani de la înființare în structura sa actuală. Înființată prin Legea numărul 108/1999, Inspecţia Muncii funcționează ca organism de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale și îndeplineşte funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei. Activitatea desfăşurată până acum, de la înfiinţarea Inspecţiei Muncii şi până în prezent, a condus la depistarea a numeroase cazuri de muncă nedeclarată precum şi la prevenirea unor evenimente ce puteau degenera în accidente deosebit de grave, care se puteau solda cu urmări nedorite de genul avariilor, accidentelor de muncă sau a accidentelor colective de muncă. Pe lângă activitatea de control, Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanență de informarea, consilierea, conștientizarea, dar și atenționarea atât a angajatorilor cât și a angajaților cu privire la importanța cunoașterii și respectării legislației din domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă şi supravegherii pieţei”.