Nicoleta Dumitrescu
În timp ce șoferii sunt revoltați de ultimele modificări legislative ale Codului rutier, iar haosul din legislația fiscală i-a scos pe cei din cadrul Patronatului antreprenorilor contabili din România, ieri, în în stradă, în Capitală, în ciuda caniculei, partidele, în mod special cele care formează coaliția aflată la guvernare, își văd, mai departe, de planurile lor.
Planuri care se bazează, firește, tot pe calculul victoriei și la următoarele alegeri, fixarea calendarului pentru cele două tururi ale alegerilor prezidențiale și pentru alegerile parlamentare demonstrând, încă o dată, că veșnicele certuri între politicieni sunt doar de a atrage atenția asupra unuia sau altuia, că este mai nervos sau că are gura mai mare, scopul fiind, de fapt, același: puterea. Iar în cazul de față se vorbește, deja, despre menținerea puterii între liberali și social-democrați, frecușurile și opiniile diferite părând că pot fi trecute cu vederea dacă scopul este considerat a fi unul…nobil, și anume liniștea țării. Iar acest lucru, al continuării colaborării guvernamentale, a ținut morțiș să fie confirmat, culmea, chiar de către liberali, cei care s-au tot rățoit, în ultima perioadă, la colegii de la PSD. Astfel, chiar purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că PSD și PNL ar putea continua guvernarea și după alegerile de la final de an, întrucât, cităm, ” În mod normal, ce e funcţional şi are rezultate continuă, iar echipa câștigătoare nu se schimbă, mai mult decât interesul electoral prioritatea fiind guvernarea acestei ţări!” (!?!) Ca atare, a mai continuat acesta, este logic ca PNL să nu excludă scenariul de a guverna, și în următorii ani, tot cu cei de la PSD, după ce, a mai punctat purtătărul de cuvânt al liberalilor, ”am arătat că, până la urmă, știm să negociem, să facem compromisuri ideologice în interesul public!”. (!?!)
Adevărul este că, în ceea ce privește compromisurile ideologice, cele două partide au arătat că au ”școală înaltă”, în condițiile în care nu a fost dată când, atunci când a fost vorba despre funcții, să nu existe situații în care împărțeala să fie făcută astfel încât nimeni să nu rămână pe margine, iar posturile să ajungă la toți, după cerința fiecăreia dintre tabere. Iar faptul că prin ”negociere” se poate totul, confirmarea a mai venit inclusiv după consultările recente de la Palatul Victoria pe tema fixării datei alegerilor prezidențiale, considerate de către liderii care s-au dus la întâlnirea cu premierul mai mult de fațadă, în condițiile în care, de pildă, fixarea datei când românii vor veni la urne pentru alegerile parlamentare nu a mai ridicat niciun fel de problemă ca să fie tocmai de Ziua Națională a României!
De fapt, exact ceea ce considerau, cu mult timp în urmă, unii dintre politicieni, că nu trebuie să se întâmple, chiar asta se întâmplă, nu amnezia, ci mai degrabă celebra zicală ”să nu spui niciodată niciodată” dovedindu-se, de fapt, a fi rețeta de succes, către victoria cea mare, în politica din România. Pe de alta parte, dincolo de orice promisiune ori încălcare a ”liniei roșii”, când a fost vorba despre înțelegeri inițiale și ulterior încălcate, cei care au prins gustul puterii cu greu o vor lăsa din mână, în demagogia lor considerând că, fără ei, țara ar merge în direcția greșită!