N. Dumitrescu
La sfârșitul săptămânii trecute, în Prahova, la Valea Călugărească, în satul Dârvari, s-a înregistrat o premieră la nivel național, și anume inaugurarea primului parc fotovoltaic realizat de o companie de stat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. La eveniment a participat și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit acestuia fiind vorba despre un ”proiect simbol” pentru o companie de stat, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA, al cărei acţionar unic este statul român prin Ministerul Energiei. Valoarea totală a proiectului este de peste 28,9 milioane de lei, fără TVA, din care 7,46 milioane lei, fără TVA, reprezintă fonduri nerambursabile din PNRR, aceasta fiind prima investiţie realizată cu o astfel de finanțare a unei companii energetice deţinută de statul român. Este vorba despre un parc fotovoltaic de cinci megawați, care va începe să producă energie verde pentru România, proiectul incluzând și o componentă de stocare de un megawat. De altfel, încă din această primăvară, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA (SAPE) aprecia că unicitatea acestui proiect realizat la Valea Călugărească este dată și de finalizarea acestuia într-un timp record, în condițiile în care contractul de execuție pentru ”Stație de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice și rețea de transport energie electrică în sistemul național – CEF 4.9995 MW” s-a semnat la sfârșitul lunii august 2023. De precizat că societatea menționată s-a înfiinţat în anul 2013, prin divizarea parţială a SC Electrica SA, aceasta preluând toate drepturile şi obligaţiile din contractele de privatizare ale fostelor companii Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Moldova, Electrica Oltenia şi Electrica Muntenia Sud.