Florin Tanasescu
Încet – încet, generației care a votat cum i-a dictat în urmă cu un an şi jumătate Facebook, generației care a ieșit în stradă după incendiul de la “Colectiv” începe să-i vină mintea la cap. Dovadă stă spovedania unuia dintre participanții la răsturnarea de președinți și de guvern din ultimii ani.
“Sunt unul dintre mulții tineri care s-au ridicat, în iarna anului 2015, împotriva Guvernului, delimitându-se în același timp de acțiunile suporterilor săriți unde era rost de scandal. Azi, sunt dezamăgit la fel ca tata după ce a căzut Ceaușescu, bătrânul ajungând să cânte, după ce a fost disponibilizat de la uzină, “Unde sunt iluziile mele”. Eu doar fluier a pagubă!
Văd aproximativ aceleași figuri care ne îmbărbătează și ne îndeamnă să muncim sau să așteptăm cu înceredere încă patru ani. Zic “aproximativ” fiindcă dacă nu era Tribunalul – să-l împiedice pe Piedone să mai candideze – sau DNA – să-l țină din scurt pe Oprescu și pe alții – erau prezenți toți, în păr, pe lista candidaților.
Am ajuns, așadar, la concluzia că de bună voie nu ies din branșă decât fotbaliștii, cum a făcut, zilele astea, Mutu. Deci, până și ăsta, criticat nu doar de putere și de opoziție, ci și de toți barmanii, și-a dat seama de adevărata lui valoare, a zis să lase pe altul în locul lui, numai ăștia de vor să ne conducă – nu !
Cât îl privește pe celălalt mare Mut, nu mai zic nimic. Doar că, de când e el la putere, a prins și mai dihai glas Mugur Isărescu, de zici că guvernatorul trăiește o a doua tinerețe. Și când mă gândesc că tot Isărescu a închis ochii la legendarele jocuri de într-ajutorare, din anii 1990, de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii dării în plată mă aștept la tot ce-i mai rău.
Bunicul, leat cu Regele Mihai, îmi povestea că, pe vremea lui, mai mureau oamenii cu zile, dar nu așa, pe capete, ca acum, în instituții
de-ale statului. Pe vremea lui, prin școli se dădea cu motorină, iar în spitale – cu clor. Nu era niciun virus care să provoace infecții cu nu mai știu ce bacterii, nu se înființau nici atâtea comisii de anchetă, și, cu toată ura pe care o port unei astfel de instituții, parcă ăia de-atunci, de la Securitate, erau mai deștepți și mai pe fază decât ăștia
de-acum de la SRI, chiar dacă nu aveau atâtea dotări. Sau tocmai d-aia.
Sunt puțin trecut de treijdeani și nu vreau nici să plec peste graniţe, nici să fiu corporatist. Eu am ambiții foarte mici. Vorbesc cu prostul – candidatul care ieri mi-a zis să-l votez – și neprostul, doar pentru sufletu-mi exist. Dar nu mă lasă alții să trăiesc…
Marea durere pe care o împărtășesc eu acum este că, vorba cuiva, aici, la Porțile Orientului, nu se întâmplă, într-adevăr, nimic. Nimic bun, adică.
Rămâne, așadar, întrebarea pusă de unul a cărui statuie generația mea i-a dărâmat-o cu buldozerul și în urale: Ce-i de făcut?“.
