F. T.

…Adică, aceleaşi metehne ale unor conducători auto. Sau şoferi – pericole publice pe şosele!
Nimic, nou, aşadar, în ceea ce priveşte traficul rutier în Prahova.
Exemplificăm: Agenţi din cadrul Serviciului Rutier Prahova au tras pe dreapta, în comuna Valea Călugărească, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.
„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, informează IPJ Prahova.
Evident, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Tot pentru comiterea infracţiunii mai sus menţionate este cercetat şi un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Ploieşti.
Şi asta pentru că poliţiştii din Mizil l-au oprit şi testat, pe strada Tohani din oraş, pe tânărul în cauză, „reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. (…) Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”.
Nimic nou, aşadar – din păcate! – pe şoselele din Prahova: şoferi conducând sub influenţa drogurilor.
Despre cei care se urcă la volan băuţi, sunt agresivi în trafic sau vitezomani, nu mai aducem aminte acum.
Poate – tot din păcate! – data viitoare…