Marionete reprezentând un leu şi o antilopă în mărime naturală au fost prezentate la Londra în cadrul unui nou proiect artistic şi urmează să pornească într-o călătorie de 20.000 de kilometri din centrul Africii până în nordul Europei, simbolizând o „evadare” provocată de efectele schimbărilor climatice, informează Reuters, citată de Agerpres. „The Herds“ („Turmele’’) este cel mai nou proiect al echipei care a realizat „Little Amal“, o marionetă gigant înfăţişând o fată din Siria şi care a călătorit în diverse locuri din lume pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu suferinţa copiilor refugiaţi. Anul viitor, marionetele sub formă de animale vor călători din bazinul fluviului Congo până în nordul Norvegiei, urmând ca „turma” să crească pe parcursul călătoriei.
„Un grup de animale fuge din cauza schimbărilor climatice şi, mergând din oraş în oraş, li se vor alătura alte specii native, alte specii endemice, iar turma creşte şi tot creşte“, a declarat directorul artistic al proiectului, Amir Nizar Zuabi. Organizatorii intenţionează să implice comunităţi locale din oraşele unde vor face opriri, cărora le vor oferi îndrumare şi resurse. „În mod evident, «Little Amal» a fost o adevărată lecţie. Am învăţat enorm. Cred că lecţia principală este cunoaşterea comunităţilor locale, prin parteneriate realizate în oraşe locale, alături de grupuri de cetăţeni locali, cu societăţile civile locale. E ceea ce ne dă putere, onestitatea, asta ne stimulează“, a spus Zuabi. Pentru a facilita procesul, marionetele sunt realizate din materiale uşor accesibile, cum ar fi cartonul şi placajul. Prototipurile au fost create de Zuabi alături de Ukwanda Puppets and Designs Art Collective din Africa de Sud, iar studenţii de la Wimbledon College of Arts din Londra au testat modelele şi au construit păpuşile.
Marionetele-animale, care au dimensiuni corecte din punct de vedere zoologic, nu trebuie să arate doar realistic, ci trebuie să fie suficient de robuste pentru a rezista îndelungatei călătorii, a spus creatorul şi păpuşarul Craig Leo. „Am fost nevoiţi să venim cu câteva soluţii tehnice pentru că folosim în exclusivitate materiale biodegradabile“, a explicat el. „Tot ceea ce folosim se va întoarce în pământ peste o vreme. A trebuit însă să găsim modalităţi de a crea structuri care nu se vor strica prea rapid“ a adăugat Craig Leo. Prin aducerea animalelor în centre urbane, Zuabi speră să le reamintească oamenilor de frumuseţea vieţii sălbatice şi a naturii. „Noi suntem oameni de teatru. Vrem să spunem o poveste care stârneşte o reacţie emoţională. Credem că dacă procedăm aşa, vom stimula şi dorinţa de a acţiona“, a explicat directorul artistic al proiectului.
Acasă Actualitate Marionete gigant călătoresc 20.000 de kilometri pentru a sensibiliza publicul cu privire...