Trei bărbați, cu vârstele cuprinse între 19 și 32 de ani – bănuiți de comiterea infracțiunii de furt – au fost reținuți de polițiștii din Plopeni, urmând ca procurorii să dispună alte măsuri ce se impun.
Aceștia au fost ridicați în urma unor descinderi ale oamenilor legii în comuna Vâlcănești, care au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, „cei trei bănuiți, cu vârstele de 19, 21 si, respectiv, 32 de ani, ar fi pătruns în curtea unei persoane, sustrăgând mai multe bucăți de fier vechi, reprezentând pistoane și utilaje, în cantitate de aproximativ 100 de kilograme. Prejudiciul este estimat la 3.700 de lei”.
Activitățile oamenilor legii din Plopeni au beneficiat și de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.