N. D.

Conform unui proiect de hotărâre aprobat, săptămâna trecută, de către legislativul local, Sfinții Petru și Pavel au fost proclamați patronii spirituali ai municipiului Ploiești. Inițiativa a fost luată la propunerea mai multor consilieri locali, plecând de la faptul că Matei Basarab, domnitorul Țării Românești, a ales cei doi sfinți menționați drept protectori ai lăcașului de închinare ctitorit la Ploiești și inaugurat în anul 1639, care este cea mai veche biserică atestată documentar din oraș. Potrivit expunerii de motive a inițierii proiectului de hotărâre menționat, Biserica Domnească, așa cum mai este ea cunoscută de către ploieșteni, ”a fost un pol al comunității locale până la începutul secolului al XIX-lea”, importanța Sfinților Petru și Pavel în conștiința locală fiind dovedită și mai clar odată cu înființarea, în 1864, a primului gimnaziu din oraș, Liceul Sfinții Petru și Pavel devenind cea mai prestigioasă instituție de învățământ preuniversitar din Prahova, printre elevii și absolvenții săi numărându-se numeroase personalități precum dramaturgul Ion Luca Caragiale, arhitectul Toma T. Socolescu sau poetul Nichita Stănescu. ”De altfel, însemnătatea Sfinților Petru și Pavel a fost atent marcată la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când, pe bulevard, lângă biserica Sfântul Gheorghe – vechi, s-a ridicat monumentalul palat al liceului. Conform planurilor arhitectului Thoma Dobrescu, intrarea principală era străjuită de statuile sfinților protectori ai instituției. Cele două statui au supraviețuit bombardamentelor din 1944, care au transformat fațada clădirii într-un morman de moloz, fiind însă decapitate în 1948 de autoritățile comuniste, în contextul reformei învățământului, care a dus la retragerea denumirii religioase a liceului, și aruncate în curtea bisericii din imediata apropiere. Statuile au fost recuperate după 1990, restaurate și instalate în fața actualului sediu al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, clădire care a servit ca prim sediu propriu al fostului liceu. De asemenea, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până în perioada interbelică, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel marca sfârșitul anului școlar, fiind momentul în care se organizau diferite evenimente pentru premierea elevilor merituoși, în unele cazuri, de către reprezentanții municipalității, dar și diferite serbări școlare, cu un remarcabil program artistic. Totodată, ziua se organizau unele concerte în chioșcurile amenajate pe peluzele Bulevardului, iar seara avea loc o defilare cu torțe a unităților militare”, se mai arată în proiectul de hotărâre aprobat, care mai prevede ca, pe data de 29 iunie, în fiecare an, când biserica îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Primăria Ploiești și Casa de cultură I. L. Caragiale să organizeze manifestări cultural-artistice și religioase.