Florin Tănăsescu
Dacă flora noastră naţională are în dotare şi specii de genul „Floare de Nu-mă-uita”!, tot aşa văzduhul patriei s-a pricopsit cu specia Muscă de „Nu-mă-fenta”.
Caracteristici: bâzâie, chirăie, mârâie şi face ca toate alea. Fără ea, lumea n-ar exista. Sau da, dar ar fi mai tristă (Aşa zice musca!).
Perioada de maximă zumzăială: „Înainte, în timpul și după campania electorală!”, veţi zice.
Răspuns: Nu! Fin’că ea, Musca de „Nu-mă-fenta” face parte din viaţa noastră cotidiană. Fie vară, fie iarnă, fie soare, fie ploaie, fie gârla cât de mare!
Mod de identificare: Zgârie nu doar timpanul, ci şi tavanul.
Cum zboară? Ca o vrăbioară! (Crede ea!)
Ca o cioară, zice lumea. D-aia prin unele zone ale ţării există subspecia Musca „Cioara vopsită”.
Unde se bagă? Păi, nu doar în lapte, cum era vorba pe vremuri, ci oriunde. În iazuri cu sau fără peşte, la umbră de codru des, dar, cel mai des, prin Parlament.
Amendament: aici vorbim despre o altă subspecie: „Musca ciripitoare” care orăcăie ca broasca: „Of, cât nu bâzâi eu de grija țării!”.
Oamenii zdraveni la cap s-au prins de acrobaţiile insectei. Au încercat în fel şi chip s-o stârpească, numai că pliciul, insecticidul şi-alte chimicale n-au niciun efect asupra ei.
Dimpotrivă: tot ce nu o omoară o face şi mai afurisită!
Vracii, la rândul lor, au distilat zeamă de cucută, doar s-o lăsa dusă.
Geaba!
Aşa că, până una alta, cel mai bine e să te faci frate cu insecta până i-o trece vremea.
Şi din când în când, aşa să-i zici: Muscă de „Nu-mă-fenta”, stai în pătrățica ta!
Floare-albastră, floare-albastră, multe muşte-n ţara asta!
