Eusebiu Tudor a semnat cu Unirea Ungheni, ca antrenor și a oficializat prima achiziție după ce a obținut promovarea din Liga 3 în Liga 2. Nou promovata a comunicat prima achiziție, aducerea mijlocașului Dragoș Gheorghe, care ultima dată a evoluat la retrogradata în Liga 3 CS Tunari. Conducerea Ungheniului făcea public acordul cu ploieșteanul de câteva zile, iar acum a venit anunțul oficial.
În stagiunea trecută, mijlocașul de 25 de ani a bifat 18 partide în Liga 2 și a marcat de patru ori. Plecat, așadar, de la CS Tunari, unde a jucat în sezonul recent încheiat de Liga 2, Dragoș Gheorghe (25 de ani) și-a găsit rapid o nouă echipă unde să-și continue cariera. Va evolua tot în Liga 2, dar la o nou-promovată, la Unirea Ungheni.
În cariera sa, mijlocașul are și șapte meciuri disputate în prima ligă, toate pentru Astra, două în ediția 2019/ 2020 și cinci în sezonul 2020-2021. De-a lungul carierei, pe lângă CS Tunari și Astra, Dragoș Gheorghe a mai evoluat la Steaua și Petrolul.