Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, recunoaşterea reciprocă între România şi Statele Unite ale Americii ale perioadelor de muncă şi a dreptului la pensie între cetăţenii celor două state, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului, citat de Agerpres.
„Guvernul a luat astăzi o decizie care priveşte recunoaşterea reciprocă între România şi Statele Unite ale Americii ale perioadelor de muncă şi a dreptului la pensie între cetăţenii celor două state. O hotărâre de guvern aprobată astăzi stabileşte modalitatea de aplicare a Acordului bilateral în domeniul securităţii sociale. Odată cu intrarea în vigoare a acestui Acord va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate, atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului la pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporţională a pensiei de către fiecare stat”, a afirmat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. El a adăugat că, potrivit datelor obţinute pe canale diplomatice, în SUA sunt înregistrate aproximativ 500.000 de persoane de origine română, adăugând că e foarte posibil ca numărul să fie unul mult mai mare.
„Şi acest mecanism (…) care capătă astăzi o nouă componentă sperăm să-i încurajeze pe cetăţenii celor două state să-şi notifice instituţiile care gestionează asigurările sociale pentru a putea beneficia de contribuţiile plătite, la vârsta pensionării”, a declarat Constantin.
Totodată, acesta a menţionat că în privinţa lucrătorilor detaşaţi, prin acelaşi act normativ, s-a stabilit exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate prin sistemul naţional al statului unde sunt detaşaţi.
„Documentul va intra în vigoare în prima zi a celei de-a patra luni de la data ultimei Note în care statele îşi notifică reciproc prin canale diplomatice îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare „, a declarat Mihai Constantin.